Meniu Principal

luni, august 9th, 2021

 

Sălan: Activitatea minerilor este foarte importantă pentru securitatea energetică și economică

Această zi, de 6 august, a fost aleasă pentru a-i comemora pe minerii dispăruți în accidentele de muncă, dar, în același timp, este și o sărbătoare de suflet pentru toți minerii. Resursele naturale ale României, fie că este vorba despre sare, aur, cărbune sau cupru, sunt scoase la suprafață prin munca grea și plină de privațiuni a minerilor. Ei sfredelesc pământul la adâncimi de sute de metri, activitatea lor fiind foarte importantă pentru securitatea energetică și economică a fiecărui stat. De aceea, cu ocazia „Zilei Minerului”, doresc să le urezMai mult


Lucrările de reparație generală a străzii Horea avansează

Valoarea totală a lucrărilor este de 996.942,60 lei Lucrările constau în frezarea covorului asfaltic existent, ridicarea la nivel a capacelor căminelor și turnarea de covor asfaltic continuu. Vineri, 6 august 2021, la prânz, stadiul lucrărilor era următorul: Pe sensul de intrare în oraș: – covor asfaltic continuu pe tronsonul DN 7 – Zahana – Petrom, până în dreptul străzii Plevnei Pe sensul de ieșire din oraș: – frezat pe o bandă, din dreptul străzii Plevnei până la Baia Sărată – frezat pe două benzi, din dreptul secției de recuperare medicalăMai mult


Tichete sociale pentru achiziționarea de centrale termice

Primele tichete sociale pentru achiziționarea de centrale termice de apartament ajung la deveni astăzi, 9 august 2021 Primăria Municipiului Deva – prin Direcția de Asistență Socială Deva va distribui, luni, 9 august 2021, primele 10 tichete sociale pentru achiziționarea de centrale termice de apartament, acordate familiilor sau persoanelor singure din municipiul Deva, cu venituri nete de maximum 1.386 lei/lună/persoană, care îndeplinesc criteriile prevăzute în Hotărârea Consiliului Local nr. 242/2021. Tichetele sociale pentru achiziționarea de centrale termice se ridică de la casieria Direcției de Asistență Socială Deva (str. I.L. Caragiale, nr.Mai mult


HUNEDOARA : Lucrări de dezinsecție pe raza domeniului public

Primăria municipiului Hunedoara informează că astăzi, în data de 9 august 2021, începând cu ora 21:00, în funcție de condițiile meteo, se vor desfășura lucrări de dezinsecție pe raza domeniului public al municipiului Hunedoara, în colaborare cu SC DD CHIM SRL. Produsul utilizat în cadrul lucrărilor de dezinsecție este CYMINA ULTRA, insecticid cu o gamă largă de aplicare, eficient și asupra larvelor generate de majoritatea speciilor de dăunători. Copiii și persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace sunt rugate să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.Mai mult


Ceremonii dedicate Zilei Minerului la Petroșani și Lupeni

Consiliul Județean Hunedoara a fost reprezentat, la ceremoniile comemorative de la Petroșani și Lupeni, de către vicepreședintele Ion Bădin, administratorul public Costel Avram și o parte a consilierilor județeni originari din Valea Jiului. Omagiu minerilor eroi și ortacilor care nu mai sunt printre noi! Noroc Bun și La Mulți Ani, tuturor minerilor care au lucrat sau lucrează în minele din Valea Jiului!  


Alianța Vestului pentru Sănătate Publică

La Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, a avut loc o conferință de presă comună a „Alianței Vestului pentru Sănătate Publică” formată din Direcțiile de Sănătate Publică din județele Timiș, Arad și Hunedoara.  Din partea Instituției Prefectului a participat subprefectul Oana Andreea Biriș iar Direcțiile de Sănătate Publică au fost reprezentate de directorii Horea Timiș – Arad, Flavius Cioca – Timiș și Sebastian Mezei-Hunedoara. Alianța Vestului pentru Sănătate Publică, prima de acest fel din țară, a fost înființată cu scopul implementării unei Strategii de sănătate pe regiunea VEST, într-un program pilotMai mult


Minerilor, omagiu și recunoștință

În fiecare an, la data de 6 august, este marcată Ziua minerului, în această zi fiind comemoraţi minerii ucişi în timpul grevei de la Lupeni din august 1929. Totodată, sunt comemorate victimele numeroaselor accidente de muncă din minerit. Greva minerilor din Lupeni a avut loc în august 1929, ca rezultat al eșecului unor negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind că 68 de mineri au căzut subMai mult


Nistor: De-a lungul timpului, minerii au contribuit la dezvoltarea economiei naționale

Ziua de 6 august ne amintește de sacrificiul minerilor care au luptat pentru condiții de muncă sigure. În 1929, la Lupeni, 22 de mineri au murit, iar alți 150 au fost răniți într-una dintre cele mai sângeroase revolte. De-a lungul timpului, curajul și determinarea minerilor – oameni greu încercați, gata oricând de sacrificiu, au contribuit decisiv la dezvoltarea economiei naționale. Din păcate, numărul celor care coboară în subteran, departe de razele soarelui, este tot mai mic, iar mineritul ca ramură industrială suferă tot mai mult. Mineritul este o profesie extremMai mult


Riscurile, la care sunt supuși minerii, îi transformă în veritabili eroi ai zilelor noastre

În fiecare an, în data de 6 August, gândul și prețuirea mea se îndreaptă spre cei ce trudesc în întuneric, pentru ca noi să avem lumină și căldură. Minerii din Valea Jiului au muncit și muncesc în condițiile cele mai grele, iar riscurile la care sunt supuși, îi transformă în veritabili eroi ai zilelor noastre. Aprindem o lumânare și rostim o rugăciune pentru sufletele celor ce s-au sfârșit în subteran, de-a lungul timpului. Europa se îndreaptă spre o nouă eră, a energiei verzi și mineritul încet-încet se stinge. Asta nuMai mult


Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, la spitalul municipal din Hunedoara

Medicii Hunedoarei este un demers prin care conducerea Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara își dorește ca hunedorenii – actuali sau viitori pacienți – să aibă ocazia de a-și cunoaște medicii înainte de a ajunge „pe mâna lor”. Știm că bolnavii caută pe Internet informații despre medicii care îi tratează, de aceea am dorit să le oferim posibilitatea de a-i cunoaște virtual înainte de a interacționa cu ei ,transmite Radu Budae, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Dr. Marinela Strinu: Empatie, pasiune și vocație În cadrul Spitalului Municipal “Dr.Mai mult