miercuri, iulie 14th, 2021
Comunicat BNS
Ref: Declarația premierului Cîțu cu privire la învățământul dual Iulie 2021 Învățământul dual poate fi una din soluțiile pentru piața muncii, dacă nu îl transformăm într-un simplu slogan Recomandăm premierului Cîțu să verifice mai atent informațiile care vin de la surse mari consumatoare de bani publici, care își clamează rezultate inexistente. Am luat act cu surprindere de declarația Dlui. Prim-ministru Florin Cîțu, referitoare la învățământul dual, făcută cu ocazia participării sale la conferința „Professional Dual Summit”, alături de reprezentanți ai autorităților publice și ai marilor companii din România, organizată deMai mult
Viorel Sălan – 14 IULIE – ZIUA TRANSMISIONIŞTILOR MILITARI
Azi, aniversăm 148 de ani de la data la care, în anul 1873, a fost aprobată înființarea primei secții de telegrafiști militari în cadrul Batalionului de geniu al Armatei României. Cu certitudine, transmisiunile de azi sunt fundamental diferite de începuturile armei, dar la fel de vitale. Între timp, lumea s-a schimbat radical și războaiele, la fel. În ultimele două decenii, saltul de la tehnologia analogică la cea digitală a adus noi provocări majore. Răspunsul a fost realizarea unor sisteme de comunicaţii şi informatică integrate, de înaltă tehnicitate, cu un înaltMai mult
Principalele investiții din sistemul de învățământ hunedorean
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian și subprefecții Oana Andreea Biriș și Lorincz Szell s-au întâlnit, ieri, cu Zoltan Kallos – Secretar de stat în Ministerul Educației. Temele discuțiilor, care au avut loc la Instituția Prefectului, au fost referitoare la principalele investiții din sistemul de învățământ hunedorean, la pregătirile pentru noul an școlar și la proiectul „Romania Educată” inițiat de Președintele României, Klaus Iohannis. „România Educată” este cea mai amplă și de durată consultare publică desfășurată până acum în domeniul politicilor publice din educație. Acest demers exprimă dorința Președintelui RomânieiMai mult
Cercetări arheologice la Sarmizegetusa Regia
Din 22 iunie, în situl Sarmizegetusa Regia se desfășoară o campanie de cercetări arheologice în cadrul proiectului ”Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european”. Cercetările au în vedere fundamentarea proiectului de restaurare. Săpăturile se efectuează în mai multe puncte ale fortificației cu scopul de a oferi informații și clarificări cu privire la elementele constructive antice și la starea de conservare a monumentului. În prima etapă, a fost trasată o suprafață la Poarta de est, unde lucrările din anul 1980 au modificat substanțial aspectul monumentului. O serie de argumenteMai mult
La Hunedoara, lucrări de reabilitare și modernizare
Lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Ciprian Porumbescu, între Casa de Cultură şi Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”, se apropie de final. Ieri, strada a fost redeschisă circulației și cele 73 de locuri de parcare au fost delimitate prin marcaje rutiere. 25 de locuri de parcare noi, iar acestora li se adaugă cele 18 locuri pentru taxiuri – față de 10 câte erau înainte de asfaltare Acesta nu este un proiect singular. Strada Ciprian Porumbescu este inclusă în contractul Subsecvent III, care include parcările de pe Strada Mureșului (înMai mult
Dialog cu Dr. Gabriela Elena Ciocan
“Avem nevoie de medici bine pregătiți, responsabili și asumați în deciziile profesionale pe care le iau pentru pacienții lor, cu atât mai mult dacă pacienții sunt copii”, a menționat Radu Budae, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. 75% din tulburările psihice identificate la adult își au originea în copilărie și, mai cu seamă, în etapa de adolescență Medicul psihiatru pentru copii –pedopsihiatrul – evaluează cazuri începând cu primul an de viață al copilului și până la vârsta de 18 ani. Acesta tratează o gamă extinsă de probleme sau tulburăriMai mult
COMUNICAT DE PRESĂ- AJOFM HUNEDOARA
Programe de formare profesională organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara în luna august 2021 Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara prognozează pentru luna august 2021 organizarea a 3 programe de formare profesională pentru şomerii şi persoanele în căutarea unui loc de muncă. Programe de INIȚIERE: Competențe în matematică – 90 ore Locaţia de desfăşurare: Geoagiu Programe de CALIFICARE: 2 Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze (cod 7136.2.2) – 720 ore Locaţia de desfăşurare: Deva Cameristă (cod 5142.1.1) – 360 ore Locaţia de desfăşurare: Hunedoara InformaţiiMai mult
Filarmonica din Sibiu revine la Deva
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită la un nou eveniment cultural programat vineri, 23 iulie 2021, cu începere de la ora 19:00, în Parcul ,,Cetate” Deva. Astfel, Filarmonica de Stat din Sibiu revine la Deva cu un nou eveniment cultural de excepție: ,,Brukenthal Unplugged 2021”, un concert simfonic susținut de Orchestra Filarmonicii condusă de dirijorul Mihnea Ignat. Invitată special pentru acest concert este solista Andreea Țimiraș – violoncel. Programul serii va cuprinde următoarele lucrări: Vivaldi – Concert de violoncel RV 407 Haydn – Simfonia 49Mai mult
Echipa RobotX Hunedoara, desemnată să reprezinte România la competiția mondială FIRST Global Challenge 2021
Consilierii locali au votat ieri, în ședința extraordinară care a avut loc la sediul Primăriei municipiului Hunedoara, mai multe proiecte de hotărâre care vizează investițiile în învățământ. Printre ele se numără și acordarea sumei de 20.000 de lei necesară pentru achiziționarea unor materiale în vederea implementării proiectului tehnico-științific de către echipa RobotX Hunedoara, desemnată să reprezinte România la competiția mondială FIRST Global Challenge 2021. În 2018, echipa RobotX Hunedoara, înființată și coordonată de profesorul Mircea Nistor de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Hunedoara, a participat la competiția FIRST GlobalMai mult