Meniu Principal

marți, aprilie 20th, 2021

 

Profesorii, creatori de resurse educaționale deschise

Formarea a 3.500 de profesori pentru a deveni creatori de resurse educaționale deschise va fi o nouă direcție pe care va continua programul CRED, potrivit declarației făcute de secretarul de stat din Ministerul Educației, Maria Manea. Aceasta a spus că o altă componentă care va fi dezvoltată în viitorul apropiat va fi formarea directorilor și a inspectorilor pentru abilitare curriculară. Maria Manea: „Cel mai cunoscut proiect al Ministerului Educației este proiectul CRED, pentru că acoperă cel mai mare grup țintă de profesori. Este vorba despre două direcții către care vom mergeMai mult


„Fotbal Centenar Corvinul”

100 de ani de la înființarea primei echipe de fotbal în municipiul Hunedoara  Consiliul Județean Hunedoara se asociază cu Consiliul Local al Municipiului Hunedoara pentru a organiza evenimentul prin care se marchează 100 de ani de la înființarea primei echipe de fotbal în municipiul Hunedoara: „Fotbal Centenar Corvinul”. În acest sens, în ședința ordinară a Consiliului Județean Hunedoara din această săptămână va fi supus aprobării acordul de asociere, urmând ca evenimentul să se desfășoare pe parcursul acestui an, în funcție de evoluția situației epidemiologice. Din program:  meci de fotbal întreMai mult


Vetuța Stănescu: Caravane mobile de vaccinare în zone rurale ale județului Hunedoara

Centrul de vaccinare din Luncoiul de Jos, aproape 600 de persoane s-au înscris pentru vaccinare  Am participat sâmbătă, alături de Prefectul județului Hunedoara, domnul Călin Petru Marian și de primarul liberal Calin Dud, la deschiderea centrului de vaccinare din Luncoiul de Jos. Evenimentul s-a bucurat de mult interes, aproape 600 de persoane s-au înscris pentru vaccinare. Aceste caravane mobile de vaccinare s-au dovedit a fi un instrument foarte eficient în campania de vaccinare, propulsând județul nostru în topul numărului de persoane care au beneficiat de acest serviciu. Salut inițiativa prefectuluiMai mult


Concurs pentru ocuparea postului de asistent medical principal, la Geoagiu

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu anunță organizarea concursului pentru ocuparea postului vacant de asistent medical principal (studii PL) cu durata nedeterminată. Dosarele de concurs se depun la sediul unității Biroul – RUNOS (str. Sanatoriului nr. 8, Geoagiu) până la data de 04 mai 2021, ora 15.00. Concursul se va desfășura în data de 12 mai 2021, ora 09.00 (proba scrisă), respectiv 14 mai 2021, ora 09.00 (interviul). Bibliografia și tematica pentru concurs sunt afișate la sediul unității și pe site-ul sanatoriului. Relații suplimentare se pot obține telefonic la 0254/248884 int. 143.


Iuliu Winkler: Obiectivele UE sunt tranziția digitală și tranziția verde

Universitățile din România trebuie să-și exercite rolul de actori esențiali în societate, ele fiind o componentă importantă a țesutului social, fiind generatoare de expertiză, centre de dezbatere și progres, a declarat deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, Grupul PPE). ”În Uniunea Europeană se pune un accent tot mai mare pe dezvoltarea Spațiului European de Cercetare și al Spațiului European al Educației. În contextul în care obiectivele UE sunt tranziția digitală și tranziția verde, rolul universității în susținerea acestor două procese este esențial”, a afirmat Winkler. Potrivit europarlamentarului UDMR, Grupul PPE dinMai mult


Începe modernizarea sistemului de alarmare publică la Deva

Se vor efectua probe de verificare pentru funcționarea corespunzătoare a sistemului de alarmare publică  Biroul pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Deva aduce la cunoștința cetățenilor că, începând de marți, 20 aprilie 2021, vor demara lucrările de modernizare a sistemului centralizat de alarmare publică din oraș. Modernizarea sistemului de alarmare publică a fost solicitată de către Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara, conform Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă. În următoarele 30 de zile se vor efectua probe de verificare pentru funcționarea corespunzătoare a sistemului de alarmareMai mult


Legea privind regimul juridic al Cetăților dacice din Munții Orăștiei

Viorel Salan:” Deşi Legea privind regimul juridic al Cetăților dacice din Munții Orăștiei  a fost promulgată încă de anul trecut, punerea ei efectivă în aplicare întâmpină dificultăţi” Cetăţile dacice din Munţii Orăștiei trebuiau să treacă în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara. Legea pe baza căreia trebuia să se întâmple acest lucru a fost o iniţiativă a parlamentarilor PSD de Hunedoara şi a fost promulgată încă din vara anului trecut, dar lucrurile s-au blocat. În acest sens, am dorit să primim câteva lămuriri de la  deputatul PSD Viorel Salan.  Aţi  adresat deja maiMai mult