Meniu Principal

miercuri, august 26th, 2020

 

SIMERIA: Să se facă lumină !

Mâine, administrația publică locală din Simeria ar trebui să le răspundă simerienilor ce face primăria cu banii lor. Pe masa primarului Emil Rîșteiu se află o petiție prin care i se solicită să facă publice o serie de informații care de fapt trebuiau să fie cunoscute de toți simerieni.  Lipsa de transparență în cheltuirea banilor publici ridică un mare semn de întrebare asupra acestei administrații, fapt care a generat discuții pe rețelele de socializare. Mai mult,  sunt voci care în unele discuții pe rețelele de socializare, acuză „sifonarea” banului publicMai mult


Marius Surgent, deputat PNL Hunedoara: Programul “Noua Casă” a devenit operațional

Începând cu această săptămână persoanele care doresc să-și cumpere o locuință prin programul “Noua casă” vor putea să demareze procedurile necesare unei astfel de achiziții.  Concret, normele de aplicare ale noii ordonanţe au fost publicate la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial, fapt care face operațional acest program. Programul “Noua casă” dublează plafonul pentru credite la locuinţele noi “Noua variantă a programului stabileşte dublarea plafonului pentru creditele destinate cumpării de locuinţe noi. Astfel se poate obține de cei care doresc să-și achiziționeze o locuință nouă un credit garantat de statMai mult


Sănătatea profesorilor și a elevilor nu contează pentru guvernul PNL

Puterea are măști gratuite pentru polițiști, pentru medici, pentru interlopii lui Pian, dar nu are pentru profesori și pentru elevi Ministrul Educației anunță nonșalant că nu are soluții pentru a asigura protecția sanitară profesorilor și elevii care vor începe școala pe 14 septembrie și aruncă, din nou, întreaga responsabilitate către autoritățile locale. Încă odată, prioritățile guvernului PNL sunt cu totul altele decât sănătatea dascălilor și a copiilor, care vor începe școala în câteva săptămâni. România (ne)Educată a lui Iohanis va deveni România contaminată! Cadrele didactice care nu au primit niciMai mult


Am făcut pași importanți pentru dezvoltarea economică a Devei

Municipiul Deva devine tot mai atractiv pentru investițiile cu capital privat O dezvoltare durabilă este cel mai important motor al dezvoltării economice și sociale a unui oraș. Investiții private dezvoltate recent:  WAREHOUSES de PAUW România va finaliza în acest an Parcul industrial de la Deva – centru logistic modern cu o suprafață de 45.000 mp, o investiție de 24 de milioane de euro UEROM Furniture CO. LTD investește 20 de milioane de euro într-o Fabrică de mobilă (proiectul se află în faza elaborării documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire)Mai mult


Curs gratuit la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva

Absolvenții vor primi diplomă de formator acreditată de ANC  Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își adaptează activitățile în funcție de necesitățile unor categorii tot mai largi de utilizatori. De aceea, biblioteca noastră organizează o serie de activități și oferă servicii într-o gamă diversificată, orientate în principal către tinerii noștri utilizatori, pe care îi invităm să ia parte la acestea. Pe lângă serviciile cu care ne-am obișnuit utilizatorii (împrumut de cărți pentru copii și adulți în limba română și în limbi străine; împrumut de CD-uri cu muzică și DVD-uri cu deseneMai mult


Lucian Nicolae Bode, ministrul PNL al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor speră că s-a dat terenul nelicitat de R.A.R.!

Registrul Auto Român, prin Hotărârea Consiliului de Administrație al R.A.R. nr. 8/10.08.2019 a demarat procedurile de concesionare a unui teren în suprafață de 13000 mp, în municipiul Hunedoara, în vederea construirii unui sediu nou pentru reprezentanță R.A.R. în Hunedoara. Cum reprezentanții R.A.R. nu s-au prezentat la licitația organizată în luna februarie a.c. în vederea concesionării terenului pentru demararea investiției în proiectul de realizare a unui sediu R.A.R. în municipiul Hunedoara, în calitate de deputat PSD, împreună cu colegii mei deputații Laurențiu Nistor și Natalia-Elena Intotero, am solicitat în punct deMai mult