Meniu Principal

joi, mai 21st, 2020

 

Agenții și brokerii de asigurări vor beneficia de garanții prin IMM Invest

Amendamentul prin care au fost introduși brokerii a fost propus de Iulius Marian Firczak, Deputat în Parlamentul României Au fost adoptate miercuri, 20 mai, în Plenul Camerei Deputaților – în calitate de for decizional – noi modificări privind schema de ajutor de stat IMM Invest. Astfel, agenții și brokerii de asigurări au fost incluși, printr-un amendament, pentru a beneficia de garanții în cadrul programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.42/2020 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA,Mai mult


Ilie Toma: Parlamentul a încuviinţat instituirea stării de alertă pe teritoriul României

În cadrul plenului comun al Parlamentului României, a fost  adoptată hotărârea de încuviinţare a instituirii stării de alertă pe teritoriul României Textul a fost însă completat  Astfel, a fost introdus un nou articol la anexă 1 a Hotărârii de Guvern, potrivit căruia „autorităţile publice locale, pentru unităţile sanitare din subordine, exercită atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul acestor unităţi, în condiţiile legii”. O altă prevedere introdusă este la anexă 2. „Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii, va pune la dispoziţiaMai mult


Iohannis amendat de Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Președintelui Klaus Iohannis  a fost sancționat pentru declarațiile făcute în legătură cu Ținutul Secuiesc PSD solicită președintelui Klaus Iohannis să prezinte scuze publice după decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care a fost sancționat cu amendă de 5000 de lei pentru declarațiile pe care le-a făcut în legătură cu Ținutul Secuiesc. Este descalificantă reacția lui Iohannis care în loc să admită greșeala gravă pe care făcut-o și să prezinte public scuzele ce se impun, califică decizia CNCD drept una politică și anunță că o va ataca în instanță. Odată-n plusMai mult


Lucrările de modernizare a drumului județean Hunedoara-Călan continuă

Au fost realizate lucrări de construcții în valoare de 5,1 milioane de lei Execuția lucrărilor de modernizare a DJ 687 Sântuhalm-Hunedoara-Călan (km 13+050 – km 22+791) a ajuns la un progres fizic de 30%. Până în prezent au fost realizate lucrări de construcții în valoare de 5,1 milioane de lei după cum urmează: amenajare a teritoriului, terasamente, suprastructură, consolidări, scurgerea apelor, semnalizare și organizare de șantier. Valoarea totală a proiectului este de 29,1 milioane de lei cu TVA, iar finanțarea este asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin ProgramulMai mult


Marcăm sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin şi Elena

În fiecare an, pe 21 mai, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Împarați Constantin și mama sa Elena, ca protectori ai credinței creștine, slăviți de creștinătate „întocmai cu Apostolii”. Cu această ocazie, le doresc tuturor celor care își sărbătoresc astăzi ziua onomastică multă sănătate, pace și liniște. LA MULȚI ANI ! Nicolae-Florin OANCEA Primarul Municipiului Deva  


Încep lucrările la sistemul de canalizare în Peștișu Mare

Proiectul prevede și execuția a trei noi stații de pompare a apei uzate și a conductelor de refulare aferente  Primăria municipiului Hunedoara a emis autorizația lucrărilor de construire pentru executarea rețelelor de canalizare în Peștișu Mare. Valoarea lucrărilor este de 5.328.673 de lei. Proiectul și realizarea acestuia aparțin societății comerciale APA PROD S.A. Deva.  Extinderea rețelei de canalizare în localitatea Peștișu Mare cu conducte PVC are o lungime totală de 5,55 km și va acoperi tot satul, excepție făcând drumul județean. De asemenea, proiectul prevede și execuția a trei noiMai mult


Situația la unitățile spitalicești din subordinea CJ Hunedoara

La Spitalul Județean de Urgență Deva sunt internați 30 de pacienți confirmați cu infecția cu virusul SARS-CoV-2. La cele două sanatorii, situația nu s-a schimbat în ultimele 24 de ore. INFRASTRUCTURĂ Lucrările de modernizare a drumului județean Hunedoara-Călan continuă Execuția lucrărilor de modernizare a DJ 687 Sântuhalm-Hunedoara-Călan (km 13+050 – km 22+791) a ajuns la un progres fizic de 30%. Până în prezent au fost realizate lucrări de construcții în valoare de 5,1 milioane de lei după cum urmează: amenajare a teritoriului, terasamente, suprastructură, consolidări, scurgerea apelor, semnalizare și organizareMai mult


Marea Asfaltare continuă în Hunedoara

Valoarea totală a Contractului Subsecvent 2 este de 16.189.110,49 lei (fără TVA), respectiv 19.265.041,48 lei, iar lucrările care se execută pe străzile Zambilelor, Privighetorilor și Dorobanților au valoarea de 5.669.366,80 lei (fără TVA).  În cadrul contractului Subsecvent 2, săptămâna aceasta am început decopertarea străzii Dorobanților, din cartierul hunedorean Ceangăi. Strada Dorobanților se intersectează cu Bulevardul Traian, una dintre arterele principale ale orașului. Muncitorii au început deja lucrul, ordinele de începere a lucrărilor fiind emise în baza autorizației de construire din 26 septembrie 2019. În paralel, continuă lucrările de asfaltare înMai mult


Spitalul Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” a fost inclus în proiectul pilot pentru tratamentul pacienților Covid-19

Parteneriat între Societatea Științifică Română de Oxigen-Ozono-Terapie și Societatea Romană de ATI Ca urmare a parteneriatului dintre Societatea Științifică Română de Oxigen-Ozono-Terapie și Societatea Romană de ATI, Spitalul Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” a fost inclus în proiectul pilot pentru tratamentul pacienților Covid-19, cu insuficiență respiratorie, dependenți de oxigen, asistați sau nu ventilator. Terapie cu ozon – Proiect pilot la spitalul din Hunedoara pentru tratarea pacienţilor cu Covid 19 Un aparat de ozonoterapie va fi folosit în secţia de ATI a Spitalului din Hunedoara, pentru tratarea pacienţilor diagnosticaţi cu noul coronavirus.Mai mult