Meniu Principal

marți, ianuarie 21st, 2020

 

După opt ani, Emil Rîșteiu, a reușit să rămână la stadiul de necunoscut pentru o bună parte a simerienilor

Această tristă concluzie a fost exprimată de primarul orașului Simeria într-o emisiune și vine ca urmare a experiențelor personale avute în cadrul unor întâlniri cu cetățenii. Pe cale de consecință Emil Rîșteiu le cere celor care doresc să candideze la funcția de consilier din partea ProRomânia, să-i prezinte liste cu susținători însoțite de numerele de telefon ale acestora. Adică voturi pentru Emil Rîșteiu.  Viitor consilier, validat prin semnături de susținere, agent electoral pentru Emil Rîșteiu Prezentată de Emil Rîșteiu ca o idee revoluționară în politică, această găselniță nu face altcevaMai mult


Adăpostul de Noapte din Deva – casă pentru peste 50 de oameni ai străzii, în anul 2019

Adăpostul de Urgenţă pe Timp de Noapte aflat în administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială Deva a fost şi în anul care a trecut casă pentru oamenii străzii sau pentru cei aflaţi în situaţii mai speciale. Peste 50 de persoane şi-au găsit adăpost aici. La adăpost sunt primiţi cei care au domiciliul pe raza municipiului Deva, iar cei care nu sunt din oraş pot fi cazaţi aici o noapte, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a acestui serviciu social, aprobat de Consiliul Local Deva. Cele 30 de locuri de cazare auMai mult


Viorel Sălan: ”PSD dorește introducerea salariului minim în Uniunea Europeană”

Activiştii PES vor ca salariul minim la nivel european să fie egal cu 60 la sută din salariul mediu al fiecărei ţări membre “Numărul persoanelor încadrate în muncă în Uniunea Europeană este la un nivel record, dar mulți oameni care lucrează continuă să se confrunte cu dificultatea de a face față cheltuielilor de zi cu zi. România este ţara cu cea mai mare pondere din totalul de angajaţi, plătiţi cu salariul minim, la nivel de UE. În aceste condiţii, Partidul Social Democrat a semnat petiţia pentru un SALARIU MINIM EUROPEAN!”-Mai mult


O noapte furtunoasă – La Teatrul de Artă Deva

Spectacolul va acea loc vineri, 7 februarie 2020 la 19:00 – 20:30 O noapte furtunoasă – de I.L. Caragiale – prezintă clasicul triunghi amoros soț-soție-amant Dacă ar fi să rezumăm piesa O NOAPTE FURTUNOASĂ am începe să amintim despre clasicul triunghi amoros soț-soție-amant, Titircă – Veta – Chiriac, o femeie divorțată cu aere de ingenuuă – Zița, un june viitor politician și patriot înfocat – Rică Venturiano, un polițist cu raison și rigid – Nae Ipingescu, și un copil de casă, amărât și un fumător împătimit – Spiridon.Lumea prezentată deMai mult


Laurențiu Nistor: “Candidatul pentru președinția Consiliului Județean Hunedoara va fi stabilit în urma unui sondaj de opinie”

Guvernul Orban vrea să emită o ordonanță de urgență prin care să se revină la alegerea președinților de CJ-uri prin votul consilierilor județeni  Premierul Ludovic Orban a afirmat că vrea schimbarea legii În ședința de Guvern din iunie 2019, reprezentanții Guvernului României au adoptat ordonanța de urgență care prevedea ca, începând din anul 2020, președinții administrațiilor județene să nu fie aleși dintre consilierii județeni, ci aceștia să fie desemnați în mod direct de către alegători. Această formulă a fost aplicată în alegerile locale din 2008 și 2012, însă la careMai mult