Meniu Principal

marți, august 13th, 2019

 

Activitatea Poliției Locale Deva, în luna iulie 2019

Polițiștii locali din municipiul Deva au desfășurat în luna iulie  2019, acțiuni pe domeniile de competenţă: circulația pe drumurile publice; ordinea și liniștea publică, paza bunurilor; disciplina în construcții și afișajul stradal; protecția mediului; activitatea comercială; evidența persoanelor. Serviciul de Ordine și Liniște Publică, Paza Bunurilor a luat măsuri pentru a combate tulburarea liniștii și ordinii publice, comercializarea produselor pe domeniul public fără a putea justifica proveniența acestora, depozitarea de deșeuri în alte locuri decât cele amenajate în acest scop. Pe domeniile de competență ale acestui serviciu au fost aplicateMai mult


Tineri sancţionaţi de Poliţia Locală din Deva pentru vandalism

Poliţiştii locali din municipiul Deva au prins în dimineaţa zilei de luni, 12 august 2019, în jurul orei 5:00, patru tineri care au vandalizat filigoria din Parcul Cetăţii Deva. Angajaţii Direcţiei Poliţia Locală din cadrul Primăriei Municipiului Deva care patrulau în zonă  s-au întâlnit cu respectivii bărbaţi, care la vederea oamenilor legii au fugit, însă la scurt timp au fost prinşi. Poliţiştii au  găsit asupra tinerilor care se aflau în stare de ebrietate, markerele cu care aceştia au desenat stâlpii şi balustradele  filigoriei. Tinerii au fost conduşi la sediul poliţieiMai mult


Caravana Culturii poposeşte la Deva

Caravana Culturii va ajunge miercuri, 14 august 2019, pentru a doua oară în municipiul Deva. Membrii Caravanei vor fi prezenţi în Cetatea Deva, între orele 13:30-14:30, iar de la ora 19:00, în Parcul Cetăţii, în zona statuii Luceafărului poeziei româneşti – Mihai Eminescu. Caravana Culturii este formată din poeți, jurnaliști, scriitori, interpreți de muzică populară, ușoară,folk,  romanțe şi critici literari. Îi puteți cunoaște și asculta pe: Marian Bărăscu-poet  (iniţiatorul şi coordonatorul grupului Caravana Culturii); Constantin Triță-poet şi secretar literar la Revista ,,Rusidava Culturală”; Camelia Giorgiana Petria-solist muzică populară; Constanţa TanțyMai mult