Meniu Principal

joi, iunie 20th, 2019

 

Primăria Municipiului Deva a plătit la zi contribuția pentru susținerea SMURD Hunedoara

Primăria Municipiului Deva a achitat  joi, 20 iunie 2019, către Asociația ,,Savital” Hunedoara, contribuția în valoare de 28.911,25 de lei – aferentă lunii mai, pentru susținerea și finanțarea SMURD Hunedoara. Potrivit Hotărârii Consiliului Local Deva nr. 241/2012, municipalitatea plătește Asociației ,,Salvital” Hunedoara, pentru susținerea și finanțarea SMURD Hunedoara, o contribuție anuală de 5 lei/locuitor. Plata acesteia se efectuează lunar, în tranșe egale, de la bugetul general al municipiului Deva. De la începutul anului 2019 și până în prezent, Primăria Deva a plătit  în total, către  ,,Salvital” Hunedoara suma de 173.592,50Mai mult


Intrarea în orașul Petrila (intersecția DN66 cu strada Dealului din Petroșani), modernizată de CJ Hunedoara

O nouă investiție pe agenda de lucru a Consiliului Județean Hunedoara. Este vorba despre amenajarea sensului giratoriu din Petroșani, la intersecția DN66 cu strada Dealului. După ce, în ședința precedentă a fost aprobată asocierea cu Municipiul Petroșani, joi, Consiliul Județean Hunedoara a aprobat documentația tehnico-economică (faza DALI) și indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv, urmând ca în scurt timp să fie demarate procedurile de licitație pentru proiectarea și execuția lucrării. „Această investiție este necesară pentru decongestionarea traficului la schimbarea direcției de mers din intersecție, fluidizarea circulației auto și pietonale, dar maiMai mult


MINTIA = CONTINUITATE

Cu privire la programul de continuare a activității energetice la termocentrala Mintia, președintele interimar al Filialei Teritoriale ALDE Hunedoara, domnul Mircea Ioan Moloț , face următoarele precizări: Analiza efectuată la nivelul Ministerului Energiei a evidențiat faptul că în forma actuală, termocentrala Mintia nu își va putea continua activitatea pe termen lung, situație datorată în principal insuficienței fondurilor necesare asigurării cantităților de cărbune pentru funcționarea  la capacitatea cerută, dar și lipsei investițiilor în instalații pentru îndeplinirea condițiilor de mediu care au atras acumularea de datorii imense, rezultate din amenzile de mediuMai mult


Ilie Toma: Solicitările operatorilor economici din domeniul construcţiilor de drumuri

Deputatul Ilie Toma a prezentat un memoriu referitor la problemele cu care se confruntă operatorii economici din domeniul construcţiilor de drumuri din judeţul Hunedoara În cadrul întâlnirilor cu operatorii economici din domeniul construcţiilor de drumuri, şi nu numai, din judeţul Hunedoara, mi-a fost înaintat un Memoriu referitor la problemele cu care se confruntă, precum şi propuneri pentru soluţionarea acestora. Problemele şi propunerile semnalate în Memoriu se referă la: Fluctuaţia preţurilor la materiale şi majorarea succesivă a salariilor În majoritatea cazurilor fiind vorba de creşteri de preţuri şi creşteri de salarii,Mai mult


Turandot – o operă în 3 acte compusă de Giacomo Puccini

Turandot – locaţie Castelul Corvinilor Hunedoara – 5 iulie ora 21:30 Turandot este o operă în 3 acte compusă de Giacomo Puccini, pe un libret de Giuseppe Adami și Renato Simoni, după o piesă de Friedrich Schiller, bazată pe un basm persan inclus în colecția lui Carlo Gozzi „1001 de zile” (secolul al XVIII-lea). Partitura, pe care Puccini a lăsat-o neterminată, a fost finalizată de Franco Alfano. Capodopera pucciniană spune fermecătoarea poveste de dragoste dintre preafrumoasa Prințesă Turandot, care jură să nu aparțină niciunui bărbat, și misteriosul Prinț tătar, Calaf,Mai mult