Meniu Principal

marți, martie 19th, 2019

 

Sarmizegetusa Regia. CJ Hunedoara continuă demersurile pentru ecologizarea albiei pârâului de pe Valea Albă

În continuarea demersurilor inițiate săptămâna trecută de președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Mircea-Flaviu Bobora, marți, 19 martie a.c., la Sarmizegetusa Regia, administratorul public al județului Hunedoara, domnul Costel Avram, s-a întâlnit cu reprezentanții Direcției Silvice, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Deva, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi „Decebal” și ai Serviciului Public Administrarea Monumentelor Istorice (SPAMI), dar și cu reprezentantul operatorului cu care se derulează contractul de întreținere a DJ 705A Costești – Sarmizegetusa Regia. Scopul întâlnirii care s-a desfășurat la sediul administrației de la Grădiștea de Munte, darMai mult


Coregraful Elis Ursu sărbătoreşte, pe scenă, peste 40 de ani de carieră artistică

Primăria Municpiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită, marţi, 9 aprilie 2019, la ora 18:00, în sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, la spectacolul „O viaţă dedicată folclorului românesc”. Evenimentul va fi susţinut de Ansamblul „Silvana” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, soliștii Mariana Deac, Adriana şi Mariana Anghel, Cristian Fodor, Robert Târnăveanu, Bogdan Toma, Lena Miclăuş, Ana Almăşana Ciontea şi instrumentiştii Pera Bulz, Cristian Benea, Septimiu Marişca şi Daniel Balea. Prezentator: Mihai Feier. Spectacolul marchează aniversarea a peste 40 de ani de carieră artistică a coregrafului ElisMai mult


Bugetare participativă: A început votul pentru proiectele eligibile

17 proiecte dintre cele 25 înscrise în programul de bugetare participativă desfăşurat de Primăria Municipiului Deva au fost declarate eligibile în urma evaluării, intrând astfel în următoarea etapă – votul online. Până sâmbătă, 30 martie 2019, devenii sunt invitaţi să voteze proiectele preferate. Cetăţenii care doresc să participe la votul online trebuie să se înscrie pe platforma bugetării participative, accesând linkul: https://deva.decide.direct/ şi să-şi creeze un cont de utilizator, care va fi confirmat cu un cod transmis printr-un SMS pe telefonul mobil. Accesând apoi contul creat, au posibilitatea să votezeMai mult