Meniu Principal

16 NOIEMBRIE – ZIUA PATRIMONIULUI MONDIAL UNESCO ÎN ROMÂNIA

Cu acest prilej, am dorit să prezint de la tribuna Camerei Deputaţilor progresele obţinute în protejarea şi conservarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Acestea sunt în primul rând rezultatul unei permanente colaborări între parlamentarii PSD Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, primării şi alte autorităţi locale:
CETĂŢILE DACICE DIN MUNŢII ORĂȘTIEI ÎŞI RECAPĂTĂ LOCUL PE CARE ÎL MERITĂ
Marcăm, azi, Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România. Este momentul să ne reamintim ce mare responsablitate ne revine ca parlamentari de a păstra intactă moştenirea milenară, culturală, istorică şi spirituală a României. O tradiție spirituală bazată pe o dorință constantă de libertate și independență națională.
Aș dori mai întâi să subliniez faptul că pe 2 decembrie se împlinesc 23 de ani de când Cetățile dacice din Munții Orăștiei au fost incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Acest demers a constituit de fapt baza pe care am reușit să construim ceea ce există acum.
Și la început situația era cu adevărat foarte gravă. Toate cetățile dacice din Munții Orăștiei se confruntau cu probleme multiple: lipsa securității, structuri în ruină, ziduri dislocate, vandalism, urme de braconaj arheologic, căi de acces inadecvate sau în stare proastă, monumente acoperite de vegetație, lipsa controlului afluxului turistic, absența regulilor de vizitare, la care se adăuga lipsa activităților de cercetare, conservare și restaurare.
Într-o primă etapă, de la sfârșitul anului 2012, Sarmizegetusa Regia a trecut în administrarea Consiliului Județean Hunedoara și rezultatele pozitive s-au văzut imediat. S-a înființat Administrația sitului istoric Sarmizegetusa Regia, a fost instituită paza și supravegherea permanentă, a fost instalată supraveghere video, a fost înființat un Consiliu Științific Consultativ, a fost elaborat și aplicat regulamentul de vizitare a sitului și multe alte măsuri administrative. Toate au dus la creșterea spectaculoasă a afluxului turistic, dar într-o atmosferă civilizată în care vestigiile nu au fost puse în pericol de a fi profanate sau distruse.
Pornind de la acest exemplu, am dorit să extindem bunele practici și la celelalte cinci cetăți dacice: Bănița, Costești-Blidaru, Costești-Cetățuie, Piatra Roșie și Căpâlna.Pentru conservarea lor, împreună cu parlamentarii social-democrați din Hunedoara, am promovat în legislativul României Legea nr.23 din 2020 privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.
Notabil este faptul că, după apariţia legii, Ministerul Afacerilor Interne cu sprijinul Jandarmeriei Române asigură măsurile de ordine publică pentru toate cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.
Promulgarea legii a permis de asemenea progrese imediate şi pe alte direcţii. Consiliul Judeţean Hunedoara cu sprijinul direct al preşedintelui Laurenţiu Nistor şi cu aportul Direcţiei Generale de administrare monumente şi promovare turistică a judeţului Hunedoara au început procedurile de preluare în administrare a siturilor Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuie, Piatra Roşie şi Băniţa. Au fost găsite de asemenea surse de finanţare locale sau prin fonduri europene pentru revigorarea şi economică a acestor obiective cultural-istorice.
Astfel, la situl arheologic Sarmizegetusa Regia, Consiliul Judeţean Hunedoara a demarat un proiect de 2,2 milioane euro prin care se restaurează complet incinta fortificată. Peste jumătate din suma alocată provine din fonduri norvegiene nerambursabile. Tot Consiliul Judeţean Hunedoara a iniţiat la Sarmizegetusa Regia în cadrul proiectului „Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european”, o campanie de cercetări arheologice.
De asemenea, Consiliul Judeţean Hunedoara în parteneriat cu Primăria Municipiului Orăştie derulează un proiect ce are ca obiect înființarea Muzeului Civilizației Dacice. Proiectul are o valoare de peste 5 milioane euro, fiind finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Nu a fost neglijată nici infrastructura rutieră din Ţinutul Orastiei care deserveşte monumentele dacice. Astfel că tot prin grija Consiliului Judeţean Hunedoara va fi modernizat drumului județean DJ 705A Orăștie – Costești, cu finanțare din fonduri nerambursabile. Şi nu în ultimul rând în zona cetăţii dacice de la Costeşti va fi asfaltat şi drumul care începe la tabăra din satul Costești din comună Orăștioara de Sus și care duce până la cetatea dacică. Accesul turiştilor va fi astfel mult mai uşor şi prin dezvoltarea domeniului turistic economia zonei va primi un imbold necesar pentru dezvoltare locală.
Care este scopul final? Să recunoaștem cu onestitate că noi, românii, suntem un popor credincios dar uman, natural, viguros, optimist. Iar bunul simţ este forma dominantă în viaţa noastră spirituală.
Să ne reamintim mereu cuvintele lui Mihai Eminescu despre daci. Să ne reamintim mereu că suntem descendenții “unui popor de eroi, plin de nobleţe, de iubire de patrie şi libertate. Și să purtăm mereu în suflet ideea vie că “a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată.”
Având toate acestea în minte și în inimă, să înțelegem și să onorăm memoria celor mai viteji și mai drepți dintre traci și să transmitem acest mesaj generațiilor care vin după noi.
Viorel Sălan, deputat PSD