Ziua Internațională a Familiei
Am sărbătorit, pe 15 mai, Ziua Internațională a Familiei, proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie 1993
Este prilejul cel mai bun de a ne reaminti cât de importantă este familia, în condițiile în care oamenii par că au început să se îndepărteze de această instituție socială fundamentală.
La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susținută și de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial și Ziua familiei române.
Am fost şi suntem un popor care a trecut prin istorie sprijinindu-ne identitatea naţională pe un set de valori stabile, în care familia a fost mereu pe primul loc.
Noi, românii, suntem foarte ataşaţi de ideea de familie şi am considerat mereu că o relaţie de familie stabilă este importantă pentru a fi fericiți. Socotim, de asemenea, că iubirea este cea mai importantă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru o căsătorie fericită. Poate că este o viziune uşor romantică. Suntem însă şi realişti. Considerăm că iubirea dintre soţi trebuie dublată de încredere şi sprijin reciproc, respect şi înţelegere, fidelitate.
Toate acestea definesc ideea de familie aşa cum şi eu o înţeleg.
Atunci când se naşte un copil, el nu poate deveni direct un membru al comunităţii. Are nevoie mai întâi de îngrijire, instruire şi educaţie. Aşa a apărut familia, ca un spaţiu în care copilul să primească sprijinul şi încurajarea de care are nevoie pentru a-şi împlini destinul.
Viorel SALAN
Deputat PSD Hunedoara