Winkler: Este foarte important să participăm la continuarea construcției europene
”Acum 30 de ani, continentul european se afla în mijlocul unor frământări și transformări comparabile cu cele prin care trecem azi. Tratatul de la Maastricht a pus bazele Uniunii Europene așa cum o cunoaștem azi.
Prevederile tratatului care consolida Comunitatea Europeană, o înscria pe drumul construcției politice a visului comun european, a avut o semnificație nemaipomenită pentru statele din Europa Centrală și de Est care, tocmai, se despărțeau de coșmarul comunist și intrau pe traiectoria construirii unor societăți democratice.
Democrația parlamentară, statul de drept și economia liberă de piață reprezintă obiectivele pe care le ținteau atunci est-europenii. Cadrul pentru îndeplinirea acestui vis european s-a dovedit a fi Uniunea Europeană. Construcția europeană, aflată în perpetuă îmbunătățire, ridicată pas cu pas, a ajuns să cuprindă, rând pe rând, de la cele 12 state semnatare ale Tratatului de la Maastricht și majoritatea statelor foste comuniste. România, care a aniversat recent 15 ani de la aderare, beneficiază nu doar de avantajele economice ale Uniunii Europene, dar și de garanțiile de securitate euro-atlantice.
După 30 de ani, în 2022, traversăm vremuri la fel de grele, la fel de tulburi, ca în 1992. Avantajul nostru, al est-europenilor, este apartenența la UE. De aceea este foarte important să participăm la continuarea construcției europene care este a noastră, a tuturor”, a declarat eurodeputatul Iuliu Winkler (UDMR/EPP).
Tratatul de la Maastricht este cunoscut drept actul oficial de naștere a Uniunii Europene, el fiind semnat la 7 februarie 1992 și a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 după ratificarea sa de către cele 12 state membre ale Comunității Europene, transformând comunitatea în ceea ce astăzi cunoaștem drept Uniunea Europeană. Cele 12 state ale Comunităților, în baza a trei piloni – Comunitățile, cooperare în materie de politică externă și de securitate comună, cooperare în materie de justiție și afaceri interne – semnează Tratatul de la Maastricht ce înființează Uniunea Europeană. Tratatul prevedea crearea monedei unice – euro, înființarea Uniunii economice și monetare și menționa, pentru întâia oară, sintagma de cetățenie europeană. Totodată, piața unică europeană – bazată cele patru libertăți de circulație (bunuri, capitaluri, persoane și servicii) – a devenit garant al bunăstării europene.