Meniu Principal

Voi staţi acasă, venim noi la voi!

 Este îndemnul angajaţilor Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Deva adresat oamenilor pe care îi vizitează în fiecare zi.

Zeci de angajaţi ai Primăriei Municipiului Deva ajută zilnic persoanele vârstnice cu venituri mici, de până la 704 lei, cu alimentele de care au nevoie.

Pentru a putea sprijini şi celelalte categorii de persoane vulnerabile, cu produsele de strictă necesitate, a fost deschis un cont de solidaritate:

CONT SOLIDARITATEA

Beneficiar: Municipiul Deva

C.U.I 4374393

IBAN: RO52TREZ36621370201XXXXX

Persoanele aflate în izolare la domiciliu sau cele care din motive întemeiate nu pot ieşi să se aprovizioneze cu cele necesare traiului zilnic pot suna la TEL VERDE – 0800500022.

Echipele din Primăria Deva vor face cumpărăturile necesare pentru cei care solicită ajutor şi le vor livra la domiciliu.

În această acţiune de solidaritate ne sunt aproape de 28 de voluntari de la Asociaţia Langondown care asigură şi ei sprijin pentru persoane vârstnice, persoane fără adăpost, persoane încadrate cu grad de handicap, familii monoparentale.

Pe aceşti voluntari îi puteţi contacta la numărul de telefon: 0730907423.

Împreună, oferim tot sprijinul pentru a minimiza riscul ca persoanele vulnerabile să nu fie obligate să iasă din case şi să fie expuse infectării cu virsului COVID-19.

Nicolae-Florin OANCEA

Primarul Municipiului Deva