Vlad Lăutaru, reconfirmat în funcția de președinte al TNL Petroșani
În prezența președintelui PNL Hunedoara – dna deputat Vetuța Stănescu, a prim- vicepreședintelui PNL Hunedoara – dnul primar Tiberiu Iacob – Ridzi, a dlui Călin Petru Marian – prefectul județului Hunedoara și a dlui Adrian Nicolae David – directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, la Petroșani reprezentanții Organizației de Tineret a PNL și-au ales noul Birou Permanent Politic.
Vlad Alexandru Lăutaru a fost reconfirmat în funcția de Președinte al TNL Petroșani prin votul exprimat de colegii prezenți în sală, după ce a prezentat raportul de activitate al organizației în cei aproape 5 ani care au trecut de la ultimele alegeri din această organizație.
Licențiat în Topografie Minieră și doctorand în Inginerie Industrială, Vlad Alexandru Lăutaru este Asistent Cercetare Științifică în cadrul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare INSEMEX Petroșani, consilier parlamentar, precum și consilier local la Petroșani. S-a implicat în activitatea politică odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, fiind și vice-președintele organizației județene a Tineretului Național Liberal Hunedoara.
La conferința de alegeri au mai participat reprezentanți ai PNL Petroșani, precum și colegi ai tinerilor liberali de la nivel de județ, respectiv Alex Dîlv – director al Cancelariei Prefectului Județul Hunedoara și Ovidiu Boldor – consilier parlamentar.
Seniorii liberali prezenți în sală le-au împărtășit tinerilor colegi din experiența lor, i-au încurajat și i-au asigurat de întregul lor sprijin.