VIZITA PREMIERULUI MARCEL CIOLACU ÎN STATELE UNITE A FOST UN SUCCES DEPLIN!
În declarația politică susținută am trecut succint în revistă rezultatele vizitei premierului Marcel Ciolacu în Statele Unite ale Americii:
Vizita premierului României, Marcel Ciolacu, în Statele Unite ale Americii a fost un real succes. De notat și faptul că este prima vizită de acest fel din 2016 încoace, iar situația din regiune impunea un astfel de demers politic.
Scopul vizitei a fost de a discuta modalități de a susține desfășurarea proiectelor economice comune, creșterea investițiilor americane în România și consolidarea sprijinului politic și de securitate.
Vizita a consolidat parteneriatul româno-american, un parteneriat ce durează de peste 25 de ani. Agenda a cuprins întâlniri cu înalți oficiali americani, dar și cu comunitatea românească, față de care premierul și-a reiterat angajamentul de a consolida relațiile româno-americane.
Principalele domenii abordate au fost apărarea, energia și economia
Ținând cont de contextul internațional, domeniul apărarii a reprezentat o prioritate.
În acest context, având mereu în minte conflictul militar de la granițele țării noastre, Statele Unite și-au reafirmat angajamentul față de alianța NATO, față de securitatea României și a regiunii Mării Negre. Concret, a fost discutată creșterea asistenței militare americane pentru capacitățile de apărare ale României, incluzând aici furnizarea de echipamente și instruire militară suplimentară.
Discuțiile în plan militar au avut și o componentă economică foarte importantă pentru dezvoltarea industriei de Apărare a României, cum ar fi crearea unui centru de mentenanță și reparații pentru avioanele militare F16.
Strategic, România dorește investiții americane cât mai consistente și își propune să devină un veritabil hub al colaborării internaționale, mai ales în perspectiva reconstrucției Ucrainei după război.
Un alt capitol important a fost cel dedicat cooperării în domeniul energiei
În urma dialogului diplomatic, cele două țări au convenit să lucreze împreună pentru a promova securitatea energetică în regiune. Aceasta include dezvoltarea surselor regenerabile de energie și diversificarea aprovizionării cu energie. De asemenea, Statele Unite au anunțat că vor sprijini eforturile României de a deveni un hub energetic regional.
Se știe că Statele Unite sunt cel mai important partener comercial al României, după Uniunea Europeană. A fost premisa pe baza căreia cele două țări au convenit să-și aprofundeze cooperarea pe probleme economice și comerciale. Aceasta include promovarea investițiilor și a comerțului între cele două țări. Totodată, Statele Unite au anunțat că vor sprijini eforturile României de a adera la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Un alt moment important al vizitei l-a constituit vizita premierului Marcel Ciolacu la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington
Trebuie menționată și întâlnirea cu președintele Congresului Mondial Evreiesc, la care discuțiile s-au concentrat pe situația din Fâșia Gaza, dar și pe sprijinirea comunității de români din Israel și a comunității evreiești din România.
Vizita premierului Marcel Ciolacu în Statele Unite a fost un pas pozitiv pentru relația româno-americană. A contribuit la consolidarea parteneriatului dintre cele două țări și la promovarea unui număr de interese comune.
Rezultatele obținute sunt o dovadă a relației puternice dintre România și Statele Unite. Ele vor contribui în mod cert la asigurarea securității regionale, o condiție obligatorie pentru prosperitatea economică a ambelor țări.
Viorel Sălan, deputat PSD
« Hunedoara: „Grădina Urbană Corvinia” un mega-proiect pe o suprafață de 8,7 hectare (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Ministrul Natalia Intotero, prezent la un eveniment caritabil pentru Asociația Blondie »