Vizita DG Cristian V Jurji la Cluburile Rotary Castrum, Interact şi Rotakids Castrum din Deva
Cristian V Jurji – Guvernator Rotary la nivelul districtului 2241 România – Republica Moldova a făcut o vizită la cluburile Rotary Castrum, Interact şi Rotakids Castrum din Deva.
Implicare, reușite mari şi mici, speranţe și bucurii aduse în sufletele semenilor
Cristian V Jurji precizează ca este mândru de redutabila echipă cu care a avut plăcerea să împărtăşească multiple experiențe.
„Sunt onorat de primirea facută am petrecut clipe agreabile în mijlocul unei echipe bine motivate de rotarieni, rotaractieni, interactieni şi… RotaKids, membri ai Rotary Club Deva Castrum. O echipă tânără, plină de entuziasm, cu membrii ce acoperă o sferă largă şi diversă de activităţi, bine ancoraţi în viaţa de zi cu zi a acestei urbe de sub poalele cetăţii. Am avut plăcerea să împărtăşesc multiple experiențe şi să iau la cunoştinţă de trăirile şi satisfacţiile lor dobândite prin implicarea cu succes în nenumărate şi diverse proiecte dedicate comunității aparținând municipiului Deva”, a menţionat Cristian V Jurji.
Cristian V Jurji – Guvernator Rotary la nivelul districtului 2241 România – Republica Moldova este plăcut impresionat de proiectele realizate de Cluburile Rotary Castrum, Interact şi Rotakids Castrum din Deva.
“Sunt impresionat de proiectele realizate de tânăra generaţie – Clubul Interact – care ştie să-şi puncteze calităţile şi dorinţa de a servi comunitatea sub diferitele ei forme însă, şi mai emoţionat mă simt de implicarea ”ingerilor” ce compun clubul RotaKids care, la frageda lor vârstă de 8-12 ani, ne dau teme de gândit nouă, seniorilor ! Un parcurs demn de toată lauda, de care Peşedintele clubului, Alina Pasc şi echipa ei, este foarte mandră. La toate acestea se adaugă şi bucuria ”seniorii clubului – echipa Doamnelor ” spre dulcea satisfacţia sufletească a prof. Olivia Nitescu, mentorul întregii echipe, care-şi priveşte ”creaţia” cu mare încântare şi multă mândrie. Felicitări întregii echipe !”, mai arată Cristian V Jurji.
Membrii Rotary se implică în proiecte care deservesc comunitatea
“Am fost onorați de vizita D-lui Cristian V Jurji – Guvernator Rotary la nivelul districtului 2241 România – Republica Moldova. Prin proiectele sale, un Club Rotary poate aduce îmbunătățiri semnificative asupra vieții din comunitatea sa. Membrii Rotary se implică în proiecte care deservesc comunitatea și care izvorăsc din probleme critice cum ar fi: sărăcia, copiii cu risc, analfabetism, violență, mediu, sănătate, etc. De asemenea, rotarienii vin în sprijinul programelor pentru tineri, incurajează oportunitățile educaționale și schimburile internaționale pentru studenti, profesori și alte categorii, în scopul dezvoltării”, declară Ovidiu Andrei Olari.
Tu trebuie să fii bun ca să faci un pic de bine în jurul tău
“Toată strădania, implicarea, reușitele mari şi mici, speranţa și bucuria aduse în sufletele semenilor sprijiniţi sunt rezultatul unei implicări responsabile şi atente , a muncii în echipă , a educaţiei şi a asumării faptului că tu trebuie să fii bun ca să faci un pic de bine în jurul tău ! Multumim DG Cristian pentru preţuirea de care ne-am bucurat din partea ta în timpul vizitei!,” apreciază profesor Olivia Nitescu.
Rotarienii organizează, an de an, o serie de acțiuni menite să sprijine comunitatea locală hunedoreană
„ A fost o seară a prieteniei şi mulţumim DG Cristian V Jurji pentru preţuirea arătată. Rotary Club Deva Castrum sprjină cazurile sociale și comunitare, dar ne propunem să organizăm şi evenimente dedicate susținerii și premierii exelenței în educație. Ne dorim să îmbinăm cele două ramuri ale Rotary: sprijinirea cazurilor sociale – să venim în ajutorul comunității, dar și să promovăm și să susținem valorile din diferite domenii”, a precizat deputatul Iulius Firczak, președintele fondator al Rotary Club Deva Castrum.
Au fost prezenţi DG Cristian V Jurji – Guvernator Rotary la nivelul districtului 2241 România – Republica Moldova. deputatul Iulius Marian Firczak, președintele fondator al Rotary Club Deva Castrum. Alina Pasc , Preşedinte RC Deva Castrum, Ioana Sabău, Ovidiu Andrei Olari, Hanta Andrei-Petrişor.
Maria Hogman