Viorel Salan: “Scopul principal al comisiei este desigur aflarea adevărului în legătură cu alegerile din 26 mai”
Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude semnalate în spațiul public, cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019, şi-a reluat lucrările. Am solicitat detalii în acest sens de la senatorul PSD Viorel Salan.
– Aţi fost desemnat vicepreşedinte în noua înfiinţata Comisie parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude semnalate în spaţiul public referitoare la recentele alegeri europarlamentare. Care este de fapt scopul acestei comisii?
Scopul principal este desigur aflarea adevărului. Imediat după încheierea alegerilor europarlamentare, au apărut în spaţiul public foarte multe informaţii care semnalau existenţa unor nereguli legate de modul de desfăşurare a procesului electoral. Unele dintre aceste semnalări au părut în acelaşi timp credibile şi grave, cum a fost şi cazul materialului realizat de cei doi clujeni: sociologul Ionuţ Apahideanu şi matematicianul Dan Şelaru. Argumentele oferite de aceştia au fost foarte convingătoare şi sugerau o analiză foarte serioasă a unui eşantion larg de documente publice, ceea ce a determinat reacţia Parlamentului României de a înfiinţa această comisie pentru a aduce necesarele clarificări.
– Concret, ce obiective principale are comisia parlamentară de anchetă?
Toate obiectivele stabilite pentru comisie sunt formulate în legătură cu întrebările şi suspiciunile apărute în spaţiul public. În primul rând, se doreşte evaluarea SIMPV – Sistemul Informatic de Prezenţă la Vot. Urmează apoi stabilirea numărului cetăţenilor români cu drept de vot, a eventualelor neconcordonaţe între procesele-verbale cu rezultatele încheiate la nivelul secţiilor de votare şi la nivelul BEJ-urilor; a eventualelor neconcordanţe între numărul de participanţi la vot şi numărul buletinelor de vot întrebuinţate şi verificarea informaţiilor referitoare la o eventuală utilizare excesivă a listelor suplimentare.
Nu în ultimul rând, dorim identificarea unor soluţii legislative, administrative sau tehnice de natură să îmbunătăţească desfăşurarea procesului electoral.
– Care au fost primele activităţi desfăşurate de comisie în această săptămână?
A fost o săptămână dedicată audierilor de persoane. I-am audiat deja pe sociologul Ionuţ Apahideanu şi matematicianul Dan Şelaru, cei doi clujeni care au avut curiozitatea să analizeze peste 3700 de procese verbale din cele peste 18.000 întocmite cu ocazia scrutinului electoral din 26 mai a.c. Audierile au continuat apoi cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii şi responsabilităţi în desfăşurarea procesului electoral.
Au răspuns întrebărilor puse de către membrii comisiei Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, şi Laura Elena Chiorean, secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe.
Iar din partea Autorităţii Electorale Permanente, au oferit clarificări suplimentare preşedintele Constantin Florin Mitulețu-Buică, împreună cu vicepreşedintele Marian Muhuleț. Am mai audiat şi reprezentanţii “Expert Forum” – o organizaţie neguvernamentală care declară că a avut peste 1000 de observatori acreditaţi pe lângă secţiile de votare, în timpul desfăşurării scrutinului, şi care au fost invitaţi să îşi prezinte concluziile.
– Şi, în afară de audieri de persoane… ?
Am stabilit, de asemenea, instituţiile cu atribuţii şi responsabilităţi în buna organizare şi desfăşurare a procesului electoral şi am demarat deja corespondenţa cu acestea, solicitând documente şi informaţii relevante.
În perioada imediat următoare, o echipă de experţi va evalua aplicaţia SIMPV, va expertiza listele electorale permanente şi pe cele suplimentare. După finalizarea acestor expertize, având ca termen 1 septembrie a.c., comisia va stabili care sunt paşii de urmat în continuare.
Poliana Mardari