Viorel Sălan: Sărbători fericite și la mulți ani!
În fiecare an, Crăciunul rămâne mereu întipărit în minte și în suflet ca un nou început.
Crăciunul este sărbătoarea tuturor celor care se bucură de simplitate și de lucrurile mărunte. Când ne gândim la Crăciun, ne gândim la familie, la oamenii care ne iubesc necondiționat, care ne susțin și care ne aduc mereu zâmbetul pe buze.
Crăciunul este un moment pentru familie, iar familia este un dar care trebuie prețuit în fiecare zi a anului.
Să îmbrățișăm Crăciunul în toată splendoarea lui spre a vesti nașterea Mântuitorului, mai curați, mai buni. Să lăsăm magia sărbătorii să ne cuprindă sufletele. Să încercăm cu toții să fim mai aproape de Dumnezeu, mai darnici, milostivi, iertători, nu numai acum, ci și de acum înainte.
A venit vremea bucuriei! Lăudat fie Domnul mereu!
Sărbători fericite și la mulți ani!
« CJ Hunedoara: Lotul 1 al Culoarului Trafic Mureș Nord, recepționat în întregime (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) DEVA: După Simeria și municipiul Deva obține finanțare pentru construirea unui campus profesional integrat »