Meniu Principal

Viorel Sălan: Orban a ieșit din izolare ca să își bată joc de o țară întreagă

Măsurile așteptate de toți românii: credite, utilități, facturi, protejarea și susținerea economiei românești sunt din nou amânate

Am văzut un premier îngâmfat, certăreț cu toată lumea, inclusiv cu președintele său, un premier care vede vinovați peste tot și care acuză presa de fake news !

Am văzut o bâjbâială cruntă față de părinții și bunicii noștri, care sunt cea mai vulnerabilă categorie în fața acestui virus. Au anunțat ceva la prânz, ca să spună seara că nu este chiar așa, urmând ca mâine prin ordonanță militară să reglementeze probabil altceva !

Am văzut cum măsurile așteptate de toți românii, fie că e vorba de credite, utilități, facturi, protejarea și susținerea economiei românești sunt din nou amânate la Sfântul Așteaptă.

Dacă opoziția a avut puterea de a lăsa deoparte lupta politică, și cei care conduc vremelnic țara trebuie să facă la fel și să se concentreze pe sănătatea românilor.

Nu așa se procedează, domnule Orban! Pentru a trece cu bine peste această perioadă grea, românii au nevoie de o comunicare coerentă, de reguli clare, de măsuri ferme, nu de răfuieli cu presa și adversarii politici!

 

Oamenii așteaptă rezolvarea problemelor!

 



« (Stirea anterioara)