Viorel Sălan: Legea privind măsurile pentru starea de alertă
Prezenta lege reglementează regimul stării de alertă, domeniile vizate, măsurile şi procedurile aplicabile şi autorităţile publice responsabile
Am adoptat marți, în plen, formulând mai multe amendamente, şi proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru situaţia de alertă, care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, astfel încât Parlamentul încuviinţează starea de alertă în întreaga ţară.
Proiectul a fost însă schimbat în mod radical. PSD a încercat ca prin amendamentele aduse şi admise să nu fie folosit în continuare pentru diverse forme de abuzuri. Premisele existau în formulările vagi ale textului care permiteau diverse proceduri de angajare a unor persoane fără concurs, sub masca unor situaţii speciale. Proiectul dădea, de asemenea, puteri angajatorului să dispună unilateral eliberarea din funcţie a persoanelor, să dispună unilateral spre exemplu, fără niciun fel de acord, pentru desfăşurarea activităţii prin sistem de telemuncă, fără acordul angajatului. Şi seria exemplelor de acest fel ar putea continua.
Din punctul meu de vedere, chiar şi cu toate schimbările efectuate, proiectul rămâne neconstituţional din moment ce prevede restricţionarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor.
Proiectul prevede că starea de alertă se instituie pentru 30 de zile şi poate fi prelungită, pentru cel mult 30 de zile
Până la urmă Senatul a stabilit că:
„În vederea prevenirii şi combaterii efectelor unei pandemii, epidemii sau epizootii, prezenta lege reglementează regimul stării de alertă, domeniile vizate, măsurile şi procedurile aplicabile şi autorităţile publice responsabile”.
Potrivit formei amendate de Senat, proiectul prevede că starea de alertă se instituie, pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, de Guvern, pentru 30 de zile şi poate fi prelungită, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne.
O altă modificare importantă este următoarea: „Când starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată”.
Proiectul, care a primit raport de admitere cu amendamente în Comisia juridică, a fost însuşit de plen cu 111 voturi pentru, 8 împotrivă şi 15 abţineri.