Meniu Principal

Viorel Salan: “Guvernul Dăncilă a avut mereu în vedere un aspect fundamental, cel al respectului faţă de fiecare cetăţean”

În judeţul Hunedoara, au fost alocate fonduri tuturor Unităţilor Administrativ Teritoriale, fără a ţine cont de culoarea politică a primarilor. Astfel, au fost finanţate toate proiectele eligibile depuse, între altele şi 71 de proiecte propuse de către 30 de primari aparţinând Partidului Naţional Liberal.

  •  Ce părere aveţi despre activitatea guvernului Dăncilă?

M-am bucurat sincer să constat  că politica guvernului Dăncilă a avut mereu în vedere un aspect fundamental, cel al respectului faţă de fiecare cetăţean. În acest spirit al bunei guvernări pentru toţi românii, guvernul interimar continuă să lucreze, onorându-şi cu seriozitate responsabilităţile limitate ale interimatului. Şi lucruri se întâmplă. Săptămâna trecută, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a fost semnat un acord de cooperare la IAR Ghimbav – Braşov în vederea sprijinirii industriei de apărare.

De asemenea, Guvernul a acordat sume importante pentru toate spitalele, indiferent de culoarea politică a administraţiei locale pentru achiziţionarea de aparatură performantă.

Executivul a mai aprobat recent şi un proiect de Hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a sumelor defalcate din TVA, fiind distribuită suma de 1,4 miliarde lei pentru diferite capitole de cheltuieli. S-a avut în vedere cu prioritate asigurarea cheltuielilor de funcţionare, cheltuieli de personal, inclusiv drepturile asistenţilor personali şi persoanelor cu handicap grav.

În acelaşi spirit respect faţă de cetăţeni, în judeţul Hunedoara, au fost alocate fonduri tuturor Unităţilor Administrativ Teritoriale, fără a ţine cont de culoarea politică a primarilor. Astfel, au fost finanţate toate proiectele eligibile depuse. Sau, mai concret au fost aprobate şi finanţate, între altele, şi 71 de proiecte propuse de către 30 de primari aparţinând Partidului Naţional Liberal. S-a decis aşa pentru că am înţeles necesitatea de a rezolva problemele comunităţilor locale, fără a condiţiona acest lucru de apartenenţa politică a edililor aleşi.

  • Cu toate acestea se negociază acum un alt guvern cu alta orientare politică…?

Dinspre partea cealaltă a baricadei politice, auzim doar păreri, critici şi anunţuri alarmiste, unele producând panică în rândul categoriilor vulnerabile de cetăţeni, cum ar fi pensionarii. Mi se pare total lipsit de seriozitate să acuzi public periodic, sistematic, fără niciun temei, existenţa unei presupuse incapacităţi financiare a executivului de a efectua plăţile lunare. Sentimentul de panică indus în acest mod poate avea în unele cazuri urmări tragice ireparabile.

Desigur, există şi alte efecte negative ale provizoratului de la Palatul Victoria care se răsfrâng, în ultimă instanţă, asupra cetăţenilor. Odată cu adoptarea moţiunii de cenzură, au apărut blocaje în ceea ce priveşte promovarea unor proiecte de investiţii, dar şi în ce priveşte rectificarea bugetară. Lucrurile sunt grave în ministere foarte importante pentru viaţa oamenilor cum ar fi Educaţia sau Sănătatea.

Situaţia este şi mai stranie cu atât mai mult cu cât performanţa economică a guvernului demis a fost confirmată pe rând de Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi EUROSTAT. Întrebarea “de ce să demiţi un guvern cu rezultate pozitive certe?” rămâne una retorică.

 – Şi care este, după părerea dumneavoastră cea mai bună soluţie în acest moment?

– Văd o soluţie în două etape. Mai întâi, ar trebui să votăm un preşedinte care este alături de fiecare român şi acesta este candidatul Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă. Iar a doua etapă ar putea fi negocierea unei noi majorităţi parlamentare care să asigure stabilitatea guvernării României.

 

Poliana Mardari