Vetuța Stănescu pune pe pauză disputele cu partenerul județean de coaliție. Promite să-și ia revanșa!
Într-o postare pe pagina de socializare președintele PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu pune pe pauză disputele cu partenerul de coaliție, în speță PSD, dar promite că cu va reveni și cu toate “cărțile pe masă” va continua discuțiile “despre ce s-a făcut și, mai ales, despre ce nu s-a făcut pentru acest județ”
“M-a surprins mobilizarea și valul de atacuri declanșate doar pentru că am spus câteva adevăruri simple despre realitatea din județul nostru și despre modul în care înțelege Laurențiu Nistor să jignească femeile. În locul unui dialog onest despre problemele Hunedoarei, am văzut o adevărată paradă de elogii, ca și cum orice critică la adresa lui Laurențiu Nistor ar trebui imediat redusă la tăcere.
(…) Vom avea timp să discutăm, cu toate cărțile pe masă, despre ce s-a făcut și, mai ales, despre ce nu s-a făcut pentru acest județ. Pentru câteva zile, însă, cred că este momentul să ne întoarcem la liniștea și semnificația acestei perioade.
Adevărul rămâne”, a transmis Stănescu.

