VETUȚA STĂNESCU, președinte PNL Hunedoara: Deschiderea anului școlar – un nou început plin de emoție!
“Multe emoții ne-au însoțit astăzi, la debutul unui nou an școlar, împreună cu bucuria revederii.
Copii și adulți – cadre didactice, părinți și bunici deopotrivă, s-au reunit, sub soarele blând al toamnei în curțile școlilor, acolo unde s-au desfășurat festivitățile de deschidere a noului an școlar. Sunt fericită că am făcut parte și în acest an din această frumoasă poveste a cunoașterii, a învățăturii, a deschiderii de noi orizonturi.
Pentru noi, oamenii politici, copiii, cadrele didactice, sistemul de învățământ în ansamblul său trebuie să fie pe primul loc în preocupările noastre, așa încât să putem să asigurăm cele mai bune condiții de studiu pentru elevi și preșcolari, iar actul didactic să fie unul de succes. Viitorul nostru îl reprezintă tânăra generație de astăzi, copiii României, și pentru ei trebuie să ne unim toate eforturile.
Acum, la început de an școlar, le urez tuturor elevilor și cadrelor didactice să aibă cât mai multe realizări și rezultate deosebite la învățătură, precum și în activitățile extrașcolare!”, Vetuța Stănescu, președinte PNL Hunedoara