Vetuța Stănescu: Maraton vaccinare, la Hunedoara și Petroșani
Am participat, sâmbătă, la deschiderea Centrului de vaccinare de la Castelul Corvinilor din Hunedoara
Sâmbătă și duminică, atât turiștii care au vizitat Castelul Corvinilor cât și localnicii, s-au putut imuniza împotriva Covid – 19 într-un centru ce vaccinare ce a fost amenajat în curtea exterioară a obiectivului istoric.
S-au putut vaccina atât cetățeni români, cât și cetățeni străini, indiferent de localitatea de domiciliu. Cu această ocazie, i-am avut alături pe domnul Prefect al județului Hunedoara, Călin Petru Marian, directorul DSP Hunedoara, Sebastian Mezei și Primarul Municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
România revine ușor la normalitate. Unele măsuri, referitoare la purtatul măștii sau restricțiile pe timp de noapte, se relaxează.
Maratonul de vaccinare de la Petroșani a fost un real succes pentru lupta împotriva pandemiei
Peste 1500 de persoane au ales să se vaccineze în cadrul evenimentului organizat cu sprijinul Primăriei Petroșani, a Direcției de Sănătate Publică și a Instituției Prefectului Hunedoara.
Implicarea directă a primarului liberal Tiberiu Iacob-Ridzi, a cadrelor medicale coordonate de dr. Alin Vasilescu dar și faptul că mulți petroșeneni și oameni din Valea Jiului au înțeles că vaccinarea e singura cale spre o viață fără restricții au făcut ca un număr impresionant de oameni să se prezinte la centrul de vaccinare de la Sala Polivalentă din municipiul de la poalele Parângului.
Vom încuraja, în continuare, vaccinarea deoarece este singura metodă sigură pentru revenirea la normalitate.
Felicitări tuturor!
Vetuța Stănescu, Deputat PNL