Meniu Principal

Uniunea Culturală a Rutenilor din România- Alfabetul Conviețuirii

Alfabetul Conviețuirii:
La invitația Uniunii Elene din România, Ansamblul Cervona Ruja al UCRR a participat la grandiosul eveniment organizat în fiecare an la Ploiești, denumit Alfabetul Conviețuirii. Alături de multe alte minorități, rutenii au avut parte de o experiență inedită, având ocazia să vadă multe momente artistice deosebite, din care au putut să se inspire. În data de 29.09.2023 am participat la parada minorităților, un curcubeu de culori și costume populare, care au atras sute de curioși. În data de 30.09.2023 a avut loc spectacolul artistic, la care am luat și noi parte și am urcat pe scenă cu mai multe cântece și dansuri tradiționale, impresionând publicul prezent. Seara grecească a avut loc după terminarea tuturor numerelor artistice și a fost o experiență încântătoare și cu o încărcătură emoțională deosebită pentru toți.
Uniunea Culturală a Rutenilor din România