Meniu Principal

Tuturor bibliotecarilor, un cald și prietenesc: La mulți ani!

La 23 aprilie, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor și, începând din anul 2005, această zi a fost declarată și Ziua Bibliotecarului

Instituită la inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Știință și Cultură (UNESCO), ea pune în lumină respectul și prețuirea față de carte și față de toți cei care o creează și o fac cunoscută. În această ultimă categorie se înscriu și bibliotecarii și, de aceea, în România, începând din anul 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată și Ziua Bibliotecarului.

Această zi are o semnificație specială pentru că este ziua în care au părăsit această lume, în anul 1616, doi titani ai literaturii universale: englezul William Shakespeare și spaniolul Miguel de Cervantes.

Anul acesta, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva nu poate organiza manifestările culturale cu care, de-a lungul ultimilor 15 ani, și-a obișnuit prietenii.

Nu uităm, însă, de colegii noștri bibliotecari a căror activitate plină de dăruire o apreciem așa cum merită. De aceea, în această zi atât de dragă nouă, celor care lucrăm zi de zi cu cărțile, trimit un gând cald, prietenesc și plin de recunoștință către toți bibliotecarii, către toți colegii noștri din bibliotecile publice din județul Hunedoara și din țară.

Le doresc să fie la fel de dăruiți cărții și celor ce iubesc lectura, să fie la fel de aproape de comunitatea în mijlocul căreia lucrează, să ducă lumina cărții oamenilor de toate vârstele și profesiile. Bibliotecarii ne fac să iubim cartea, să iubim lectura, să fim mereu deschiși către cunoaștere și, de aceea, merită întreaga noastră prețuire.

De ziua lor, tuturor bibliotecarilor, un cald și prietenesc La mulți ani!

Cu aleasă prețuire,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

 

 

 

 



(Stirea urmatoare) »