Treziți-vă! E timpul să acționați decisiv în sprijinul populației și al economiei!
Așteptăm de zile întregi ca actualul guvern sa ia măsurile potrivite pentru criza cu care se confruntă azi România. Din păcate, am văzut cu toții cum abia ieri, după ce România a înregistrat cel mai mare număr de infectări în 24 de ore cu COVID-19, Președintele României a ieșit și a spus ceea ce așteptam de săptămâna trecută și anume, că recomandarea din Ordonanța Militară 2, se transformă în obligație.
Deși Organizația Mondială a Sănătății atrăgea atenția încă din luna ianuarie asupra riscurilor grave ale coronavirus, spunându-le statelor lumii să ia măsuri împotriva pandemiei și deși se știa că România era predispusă la creșterea într-un ritm alert a numărului de îmbolnăviri, mai ales prin întoarcerea celor plecați în străinătate, guvernul PNL și Președintele Klaus Iohannis au ales să minimizeze riscul și să se ocupe de anticipate și nu de pregătirea țării pentru pandemie. Așa am ajuns în situația ca România să fie complet nepregătită, confruntându-se cu lipsa de teste și echipamente de protecție pentru medici.
Criza aceasta medicală a dus automat la o criză economică din ce în ce mai greu de gestionat. Este o realitate cu care ne confruntam deja. O bună parte din firme nu mai funcționează, o mulțime de antreprenori fiind obligați să renunțe la afacerile care le aduceau un venit decent. Locurile de muncă s-au împuținat semnificativ. Teama de necunoscut se adâncește, iar presiunea psihologică la care suntem supusi toți în această perioadă este din ce în ce mai mare. O parte serioasă a populației va fi afectată și cu greu își va reveni, daca actuala guvernare nu va fi dispusă să pună în aplicare măsurile propuse de Partidului Social Democrat, măsuri cu țintă directă asupra cetățeanului:
- plafonarea prețului medicamentelor și a alimentelor de strictă necesitate
- amânarea plății utilităților pentru o perioada de trei luni
- salariații afectați de activitatea redusă sau întreruptă, care nu mai desfașoară activitate și/sau au contractul individual de muncă/raportul de serviciu suspendat, să beneficieze de o indemnizație, plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat, în cuantumul de 75% din salariu de bază corespunzător locului de muncă ocupat, pe toată durata menținerii stării de urgență. Deasemenea, perioada de acordare a indemnizației de șomaj sa fie prelungită cu trei luni
- suspendarea obligației de restituire a împrumuturilor și dobânzilor aferente, la cerere, pentru creditele contractate de către persoanele fizice sau companii
- operatorii economici a căror activitate restrânsă sau întreruptă prin aplicarea actelor autorităților publice aferente stării de urgență să nu achite contravaloarea plății chiriilor aferente unor imobile înregistrate din punct de vedere fiscal ca sedii sau puncte de lucru.
Din păcate, județul nostru nu e ocolit nici de criza provocată de COVID-19 și nici de criza economică. Nu este greu de anticipat că atât numărul de locuri de muncă pierdute, cât și cel al firmelor intrate în insolvență va fi foarte mare și în județul Hunedoara.
Sprijinul care se acordă angajatorilor prin măsurile propuse va preveni creșterea numărului de șomeri și va contribui la protecția socială pentru angajați (în acest moment cca 100.000 în Hunedoara), angajatori și familiile acestora.
E momentul în care Guvernul Orban trebuie să se gândească la România, să nu mai fie orb, să vadă realitatea, să uite de aroganța de care a dat dovadă în ultimele cinci luni. Orgoliile nu-și au rostul acum, iar urgentarea luării măsurilor propuse de PSD ar ajuta populația în mod direct și concret în această criză care impune reguli de forță majoră.
Deputat Laurențiu Nistor,
Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara