Meniu Principal

Traian Băsescu: „Nicuşor Dan va fi Preşedintele României!” 

Într-o postare pe pagina de socializare, fostul președinte Traian Băsescu se raliază susținătorilor lui Nicușor Dan și îi ceartă pe românii plecați la muncă în străinătate, care în opinia lui, prin votul lor dat lui George Simion vor să întoarcă România spre Est.

Băsescu spune că banii trimiși în România de românii din străinate sunt buni, dar îi sfătuiește să stea în „banca lor”.

Mai mult, Băsescu dă verdictul și îl vede pe Nicușor, Președintele României.

 „Nicuşor Dan va fi Preşedintele României!,

Răcnetele patriotarde ale lui Simion şi ale “suveraniştilor” lui,  nu vor reuşi să ne întoarcă spre Est. Pe 18 Mai românii vor fi solidari cu propriile lor aspiraţii şi vor merge la vot pentru a le apăra. Din propria-mi experienţă, înţeleg şi respect sacrificiul celor care au luat drumul străinătăţii pentru un trai mai bun. Respect sprijinul dat de diaspora “ţării mama” prin sumele de bani trimise în ţară.

Dar diaspora trebuie să înţelegă că cei care au rămas acasă  au acceptat să fie plătiţi cu salarii mici, au plătit taxe la stat, au plătit costul material şi social al tranziţiei, au plătit costul  integrării în  NATO şi UE.

 

(…) Nicuşor Dan, Preşedinte!”, a concluzionat Băsescu.