Toma: Taxele neplătite înseamnă bugete reduse
Rata de colectare a TVA trebuie să crească obligatoriu, întrucât evaziunea fiscală din România ajunge la 10 din PIB-ul tării
Fenomenul evaziunii fiscale a luat amploare în România, cu precădere în ultimii ani. Diversificarea și complexitatea schimburilor comerciale, în condițiile unei legislații imperfecte, au constituit circumstanțe favorizante pentru extinderea acesteia, iar efectele negative ale evaziunii își pun amprenta din ce în ce mai pregnant asupra economiei naționale.
În acest context, preocupările specialiștilor pentru crearea unui cadru legislativ care să atenueze acest fenomen s-au intensificat. În condițiile în care evaziunea fiscală nu poate fi eradicată, este imperios necesar să se găsească cele mai eficiente măsuri de combatere.
Politica fiscală, inclusiv lupta împotriva fraudelor – un subiect fierbinte
Există nemulțumiri legate de practicile fiscale ilicite, în special după recesiune și măsurile de austeritate ce i-au urmat. Taxele neplătite înseamnă bugete reduse, atât la nivel național cât și la nivelul UE.
Politica fiscală a rămas în sfera de responsabilitate proprie statelor membre încă de la începutul UE, însă lupta împotriva fraudelor fiscale este deopotrivă prerogativa UE și a statelor membre.
Pierderea veniturilor din TVA, un impact extrem de negativ asupra cheltuielilor guvernamentale
”România are o evaziune fiscală de 10% din PIB: adică bugetele Ministerului Educației, Sănătății și Agriculturii laolaltă, ca să înțelegem nivelul evaziunii fiscale din România în acest moment. 34% din TVA nu este colectat în România, a spus CE într-un raport, adică 6 miliarde de euro.
România trebuie să se focuseze pe atragerea fondurilor europene pentru a se moderniza vama și pentru implementarea proiectului „Radarului mărfurilor”, astfel încât evaziunea fiscală să fie eliminată.
Noi, în loc să ne gândim să atragem fondurile europene din exercițiul trecut, vorbim prea mult de PNRR, bani care vor veni peste 2 ani, în loc să modernizăm vama, să introducem scanere, radarul mărfurilor, facturare electronică în zonele de evaziune, ne gândim să tăiem din pensii și salarii. Este incorect! Guvernul trebuie să colecteze ce e al statului român.”, a spus Marcel Ciolacu, Președintele PSD.
Pierderea veniturilor din TVA are un impact extrem de negativ asupra cheltuielilor guvernamentale pentru bunuri și servicii publice de care depindem cu toții, cum ar fi școli, spitale și transporturi. De asemenea, veniturile pierdute din TVA ar fi deosebit de utile în acest moment în care statele membre încearcă să acopere datoria acumulată în timpul redresării din pandemia de COVID-19 sau să majoreze finanțările alocate combaterii schimbărilor climatice.
Ilie Toma,
Deputat PSD