Tinerii trebuie să înţeleagă ce drum istoric a parcurs România
Viorel Salan: “Este nevoie acum să recuperăm şi să reimaginăm viitorul muzeelor, în pas cu transformările tehnologice radicale de azi”
La 18 mai, sărbătorim Ziua Internațională a Muzeelor. Dorinţa noastră este ca să reamintim oamenilor rolul important al acestor instituţii de cultură în dezvoltarea armonioasă a societăţii, în educarea şi îndrumarea tinerilor, astfel încât aceştia să-şi dorească să păstreze o permanentă legătură de suflet cu istoria şi tradiţia spirituală a României.
Pandemia şi-a pus amprenta şi asupra acestor instituţii de cultură. De aceea tema din acest an a activităţilor dedicate acestei zile este de mare actualitate „Viitorul muzeelor: recuperați și reimaginați”.
A devenit obigatorie regândirea unei alte viziuni în ceea ce priveşte viitorul muzeelor, astfel încât să putem reaşeza muzeele pe lista de priorităţi a comunităţilor locale, mai ales în actualul context plin de provocări sociale, economice şi de mediu.
Judeţul Hunedoara este un loc cu adevărat binecuvântat şi mărturiile istorice pe care le găsim pe aceste meleaguri sunt cu adevărat unice. Iar muzeele Hunedoarei sunt păstrătoare peste timp ale acestui tezaur fără egal. Fie că ne referim la Muzeul Civilizației Dacice și Romane, la Muzeul Aurului din Brad, Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa Regia, Castelul Corvinilor sau Muzeul Memorial „Aurel Vlaicu” – toate la un loc reprezintă o istorie milenară de care suntem mândri.
Muzeele reprezintă mărturii materiale ale istoriei noastre ca naţiune şi trebuie să rămână păstrătoare ale acestui patrimoniu unic. De aceea este neapărată nevoie acum să le recuperăm şi să le reimaginăm viitorul cultural, în pas cu transformările tehnologice radicale de azi, pentru a nu rupe tinerii erei digitale de trecutul nostru istoric.
Cele mai recente studii arată că gradul de cunoaștere a patrimoniului cultural din țara noastră este relativ ridicat în rândul tinerilor adolescenți, peste jumătate dintre aceștia fiind familiarizați cu acest concept. Tinerii înţeleg şi necesitatea ca patrimoniul nostru cultural să fie protejat şi sunt mândri de moştenirea lor istorică. Înţeleg de asemenea responsabilitatea ce le revine şi lor pentru a proteja şi conserva aceasta moştenire şi îşi doresc ca la şcoală să li se prezinte mai multe informaţii în legătură cu aceasta.
Rămâne datoria noastră să le explicăm şi în continuare generaţiilor care vin cine am fost şi suntem ca neam şi ca ţara. Tinerii trebuie să înţeleagă ce drum istoric a parcurs România pentru ca ei să-şi trăiască azi viaţa fără teamă, în libertate. Şi să îşi asume conştient locul pe care noi, românii, îl ocupăm azi între naţiunile lumii.
Viorel SALAN
Deputat PSD Hunedoara