Teatrul de Artă – Un nou spectacol în premieră – “Bani din cer”

Spectacolul va avea loc joi seară, începând cu ora 19:00, în sala mare a teatrului devean şi reprezintă a treia premieră a stagiunii 2018 -2019
Cei ce iubesc teatrul au ocazia să vizioneze săptămâna aceasta al treilea spectacol în premieră din cadrul stagiunii 2018-2019 a Teatrului de Artă Deva. Este vorba despre „Bani din cer”, adaptare după Ray Cooney – în regia și scenografia lui Marian Stan.
După succesul piesei „Cu Fundu în două luntri”, regizorul și actorul Marian Stan revine în fața spectatorilor cu o nouă comedie. De această dată, a ales să încredințeze rolurile piesei „Bani din Cer” tinerilor colaboratori ai teatrului devean, absolvenți ai Facultații „Dunărea de Jos” din Galați. „V-aţi întrebat ce aţi face dacă într-o zi aţi găsi în servieta dumneavoastră cu care mergeţi la serviciu (…) o sumă de bani cu care aţi putea trăi liniştit cu familia până la adânci bătrâneţi? Aţi păstra-o? Aţi căuta proprietarul? Aţi anunţa poliţia? Aţi dona banii unei biserici, moschei, sinagogi, templu? Aţi sponsoriza un ONG cu scopuri caritabile? Aţi alege <libertatea> fugind cu banii în Serbia sau Costa Rica? Aţi pune mai presus <dragostea de arginţi> cinstei? Dar ce mai înseamnă cinstea în ziua de azi? Mai recunoaşte cineva când greşeşte? Aceasta e întrebarea! Cam aşa stă treaba şi cu spectacolul ăsta! Şi cine va veni să-l vadă, va aprecia sau nu, în funcţie de propria conştiinţă, dacă protagoniştii au procedat bine sau nu în alegerea făcută!”, a precizat Marian Stan.
Din distribuție fac parte actorii Aurel Gheorghe, Viorica Bulgac, Edgar Bunea ( Bes ), Theo Crețu, Laurențiu Lungu, Laura Tulac și Nicoleta Miron.
Premiera va avea loc pe scena Teatrului de Artă din Deva. Prețul unui bilet este 30 de lei, respectiv 15 lei cu reducere și poate fi achiziționat de la Agenția teatrală sau online – https://www.blt.ro/bani-din-cer.html.
Maria Hogman