START pentru construirea Spitalului de Îngrijiri Paliative la Deva
Am avut ieri, la sediul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) din Bucureşti, o întâlnire de lucru cu directorul de Investiţii al instituţiei, domnul Adrian Eduard Cefălan.
Principala temă de discuţie: demararea procedurilor pentru construirea, la Deva, a Spitalului de Îngrijiri Paliative, în parteneriat cu Episcopia Devei şi Hunedoarei şi cu finanţare din fonduri guvernamentale.
În cursul lunii aprilie vom depune toată documentaţia necesară finanţării acestui proiect (protocolul de parteneriat dintre Primăria Deva şi Episcopia Devei şi Hunedoarei, Hotărârea de Consiliu Local, extrasul de Carte Funciară pentru amplasament etc).
Aşadar, din aprilie, intrăm în linie dreaptă cu Spitalul de Îngrijiri Paliative din Deva.
Am discutat şi despre proiectele aflate deja în derulare pentru Deva, tot cu finanţare guvernamentală, prin CNI:
- Sala Polivalentă
- Două săli de sport la Şcolile Generale 3 şi 6
- Reabilitarea clădirii Centrului Cultural „Drăgan Muntean”
- Realizarea Căminului Cultural din Cristur, localitate ce aparţine de municipiul Deva
Toate aceste proiecte vor fi finanţate din fonduri guvernamentale, prin CNI, fără a greva financiar bugetul Municipiului Deva. Urmează licitaţiile pentru proiectare şi execuţie.
Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva