Sprijin pentru pensionari pe perioada de iarnă
Cum se va acorda ajutorul de 1200 de lei pentru pensionarii cu venituri mici
Toţi pensionarii care au valoarea pensiei până în 1.600 de lei, după majorarea valorii punctului de pensie, vor primi acel sprijin pentru a susţine facturile pe timp de iarnă. S-a mers pe principiul de solidaritate şi echitate socială.
“Mă bucur că toţi membrii coaliţiei au înţeles şi au acceptat această măsură care este dată pentru a-i sprijini pe cei mai nevoiaşi dintre părinţii şi bunicii noştri.
Nu va exista în luna ianuarie nicio persoană care să nu încaseze ca venituri, cumulat pensie plus sprijin, suma de 2.200 de lei. S-a mers pe principiul de solidaritate și echitate socială”, a declarat ministrul PSD, al Muncii, Marius Budăi.
Ajutoare pentru cei cu pensii mai mici de 1.600 de lei
Deci sprijinul va creşte de la 1.600 de lei până în valoarea de 1.000 de lei. Cei cu valoare de 1.000 de lei vor încasa 1.200 de lei, astfel încât cu pensia să aibă 2.200 de lei. Deci, 2.500.000 de pensionari din România nu vor avea, în luna ianuarie, un venit mai mic de 2.200 de lei.
Pensii majorate începând cu 1 ianuarie 2022
Recalcularea în baza contributivităţii, precum şi alte teme legate de pensiile private şi pensiile speciale au fost asumate de alianţa PNL-PSD-UDRM în noul program de guvernare.
Principalele obiective asumate prin programul de guvernare sunt reprezentate de creşterea punctului de pensie şi a indemnizaţiei sociale, digitalizarea şi evaluarea dosarelor de pensii, stabilirea calendarului de implementare a Legii 127/2019 în contextul condiţiilor asumate prin PNRR, dar şi recalcularea tuturor pensiilor în vederea eliminării inechităţilor din sistem.
Drept urmare, noul guvern îşi propune o majorare pentru punctul de pensie de la 1.442 de lei în prezent la 1.586 de lei, dar şi creştea indemnizaţiei sociale minime de la 800 de lei la 1000 de lei, începând cu 1 ianuarie 2022.
Se așteaptă, cât mai repede, toate avizele necesare ordonanței de urgență, inclusiv cele de la Ministerul Justiției.
Ilie Toma, Deputat PSD