,,Sportul devean în acțiune” a ajuns la final
,,Sportul devean în acțiune”, o manifestare care a adus în fața devenilor sportivi profesioniști și amatori de la cluburi și școli din municipiul Deva și localități învecinate, se încheie joi, 24 mai 2018, cu Crosul Cetății Deva, ediția a II-a.
Startul crosului se va da joi, la ora 13.00, pe stadionul Cetate din Deva. Și-au anunțat participarea peste 200 de elevi din Deva și comunele: Șoimuș, Vețel, Hărău, Certeju de Sus și Teliuc. Câștigătorii vor primi cupe, medalii și diplome.
,,Sportul devean în acțiune”, un eveniment organizat de Primăria Municipiului Deva, Serviciul Public Administrare Cetate, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a avut ca scop promovarea în rândul populației, în special a elevilor și tinerilor, a sportului și mișcării în aer liber și a unui stil de viață sănătos.
Timp de 6 zile, iubitorii sportului au putut asista la demonstrații sportive amicale în Piața Victoriei din Deva, din cele mai diversificate discipline: lupte libere, handbal, volei, fotbal, șah, judo, gimnastică, tenis, fitness, box, airsoft, kickboxing etc.
,, Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment și, în special, sportivilor noștri care ne reprezintă cu cinste orașul la diverse competiții. Sportul și mișcarea sunt foarte importante atât pentru minte, cât și pentru trup și ar trebui să facă parte din viața fiecăruia dintre noi. Putem spune pe bună dreptate că sportul creează modele de comportament, te disciplinează, te face să apreciezi valorile. Voi susține întotdeauna dezvoltarea și promovarea sportului devean, care este deja o carte de vizită a orașului de la poalele Cetății. Să nu uităm că Nadia Comăneci a fost cea care a făcut posibil acest lucru. Sunt convins că Deva mai are încă multe și valoroase povești de aur de spus în ceea ce privește sportul românesc”- a declarat Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea.
Organizatorii anunță ediția a doua a ,,Sportului devean în acțiune” pentru data de 22 septembrie 2018, când cluburile sportive își vor prezenta oferta la standuri special amenajate în centrul Devei și vor executa pentru public și demonstrații sportive. Ziua se va încheia cu un concert al formației Play iT Band de la Liceul de Arte ,,Sigismund Toduță” din Deva.
Dana Golea
Compartiment Comunicare, Relații Externe, Promovare Imagine