Spitalul Municipal Hunedoara – Obiective pentru anul 2022
Detalii despre obiectivele pentru acest an date de Radu Budae, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.
“Este vorba despre reabilitarea energetică a spitalului care a demarat în sfârșit, cu toate că firma răspunzătoare a avut o întârziere de două luni și reabilitarea ambulatorului care este deja pe la 70% efectuată. În vara acestui an ar trebui să fie terminată. Avem două obiective care sunt în derulare.
Soluții de finanțare pentru cele două repere investiționale
Una dintre țintele noastre majore, ce ne dorim noi și municipalitatea pentru anul 2022, este reabilitarea și extinderea UPU, partea de clădire și infrastructură este undeva la 11 milioane de lei, iar partea de dotări 14 milioane de lei. Ar fi un total de 25 milioane de lei tot ce înseamnă UPU Hunedoara, adica 5 milioane de euro ar fi tot. Ar fi un UPU perfect funcțional la nivel de an 2022 atât din punct de vedere al infrastructurii cât și din punct de vedere al dotărilor.
Din păcate finanțarea pentru UPU, la spitale municipale, nu a fost validă. De exemplu, la spitale județene a fost o axă de finanțare. O să încercăm să punem ori pe Compania Națională de Investiții, ori pe fonduri guvernamentale, avem ceva promisiuni, dar nu o să dezvolt deocamdată fiindcă nu știu concret și nu am toate datele, însă căutăm soluții. Dar, așa cum vorbeam și cu Dan Bobouțanu, primarul nostru, dacă nici de data asta nu o să găsim soluții de finanțare guvernamentală o să încercăm finanțare pe cont propriu, spital și Primaria Hunedoara. Sunt câțiva ani în care am tot căutat soluții, am tot căutat să găsim bani, fie europeni fie guvernamentali dar, din păcate, nu am găsit nici o axă. Unitatea de Primiri Urgențe trebuie făcută deoarece este zona care a rămas la nivelul anului 1968 și este zona în care vin mulți bolnavi. Statistic, 10 dintre cei care vin în UPU, 8 pleacă înapoi și 2 se internează și pot să vadă și restul spitalului care a fost, de altfel, reabilitat.
Așa că este o frustrare a noastră, a conducerii spitalului și a autorității publice locale și încercăm să o rezolvăm. Avem ceva speranțe pe o finanțare guvernamentală, dacă nu, o să facem finanțarea de la spital și cu ajutorul primăriei.
Studiul este definitivat, o să mergem cu el la minister și cred eu că o să găsim înțelegere. Mai ales că spitalul Hunedoara nu deservește doar municipiul Hunedoara ci o arie destul de extinsă, Ținutul pădurenilor, Hateg, Călan, foarte mulți pacienți care vin la noi și numărul de internări rivalizează cu un spital județean.
Cea de a doua țintă majoră a noastră, pentru anul în care suntem, este achiziționarea unui aparat RMN
Ne mai dorim și un aparat RMN care poate face investigații de ultimă tehnologie, investigații de finețe. Anumite patalogii și afecțiuni sunt detectate mai ușor la Tomograf, altele la RMN, în funcție de specific. Și, discutând financiar, este o investiție destul de mare – pe la 1 milion de euro este prețul unui astfel de aparat. Există la Hunedoara un investitor privat care are închiriat o aripă a spitalului și funcționează acolo cu un aparat RMN. Dar ne dorim să avem și noi aparatul nostru.
Asta înseamnă în primul rând o creștere a calității serviciilor medicale pentru pacienții internați și nu numai. De asemenea, ar crește veniturile către spitalul nostru. Totuși, câștigul ar fi mai mult din punct de vedere medical.
Angajările prin concurs au fost sistate o perioadă
De aproape doi ani de zile, de când a debutat pandemia COVID, am intrat pe stare de alertă, stare de urgență și iar stare de alertă în care angajările au fost sistate o perioadă, mă refer la angajările prin concurs. Am observat că sunt deja multe spitale care au început să facă concursuri pentru aceste posturi. Și în spitalul din Hunedoara sunt 70 de colegi care au venit în cei doi ani de zile de când nu am mai organizat concursul la nivel de spital. În cei doi ani de pandemie, colegi de ai nostri sau tot pensionat și angajările s-au făcut doar pe stare de alertă. Am văzut în presă că spitalul Petroșani a demarat concursurile tot pentru 70-80 de posturi vacantate în perioada pandemiei; asta o să facem și noi în perioada următoare și o să mergem pe acceași abordare pe care am avut-o în ultimii ani.
Ne gândim, dacă numărul de cazuri COVID, asa cum se preconizează, va începe să scadă și lucrurile se vor duce spre o zonă de normalitate atât din punct de vedere medical cât și social, să readucem spitalul în primul rând pe pozitia lui inițială. În continuare sunt secții care sunt mutate pentru a face loc zonelor de triere sau zonelor galbene pentru alte secții cu presiune foarte mare. Spitalul, în momentul în care vom vedea că numărul de cazuri se duce realmente în jos și că nu mai este un pericol acest virus, în momentul acela va trebui făcută reașezarea spitalului pe pozițile de dinainte de pandemie.
Referitor la pacienți, ne dorim ca aceștea să fie cât mai mulțumiți referitor la serviciile medicale prestate de spitalul nostru
Dacă m-aș lua după feedbackul pacienților și după evaluările acestora, aș aprecia că stăm aproximativ 90% bine. Eu sunt realist și imi dau seama că mai sunt multe lucruri de îndreptat. Se întâmplă să avem sute de cazuri gestionate corect atât medical cât și ca relație interumană și totuși mai apare și câte un caz prost gestionat.
Hunedorenilor le doresc să rămână sănătoși și sperăm că, cu acest val 5, se va încheia pandemia sau măcar partea virulentă a pandemiei”, a transmis Radu Budae, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.
.