Meniu Principal

SPIGM execută lucrări care conduc la înfrumuseţarea oraşului Deva

Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire  Municipală Deva a executat diverse  lucrări de întreținere și înfrumusețare ale domeniului public

Un superb tunel cu flori

Astfel, a fost montat un tunel cu flori din structură metalică în zona pietonală din Piața Unirii. Tunelul este format din 3 tronsoane metalice, confecționat și montat în totalitate de către angajații SPIGM Deva. Pe structura tunelului sunt amplasate 5oo de ghivece cu flori. Mușcate curgătoare, având prevăzut un sistem de irigare propriu și sistem de iluminare ambientală tip LED.

Mai mult, pe stâlpii de iluminat public din scuarul central de pe bulevardul Iuliu Maniu, dar și în sensul giratoriu din zona Gării Deva, sunt montate jardiniere florale suspendate, cu mușcate curgătoare, acestea integrându-se perfect în peisajul urban stradal existent.

Se execută lucrări de întreţinere a zonelor verzi

„Ne preocupă aspectul estetic al orașului, SPIGM având ca principal obiect de activitate întreţinerea spaţiilor verzi, a parcurilor, a zonelor de agrement precum și un climat favorabil vieții și activității cotidiene a locuitorilor. Se menţine în grafic întreţinerea unor zone precum parcurile Cetate, Opera şi Bejan sau platforma Ardealul şi Piaţa Arras. În acelaşi timp, se face verificarea fântânilor arteziene şi a sistemelor de irigaţii gazon şi se execută lucrări de cosire mecanică a gazonului, respectiv de întreţinere a zonelor verzi şi a sensurilor giratorii, se udă plantele, florile şi arbuştii.  Totul va fi realizat în funcţie de programul de activităţi pentru anul 2019 şi în funcţie de timp”, a precizat Irinel Faur, directorul S.P.I.G.M.

S.P.I.G.M. Deva aşteaptă sugestii, propuneri sau opinii de la cetăţeni

“Asociaţiile de proprietari care vor să-şi doteze zonele din perimetrul blocurilor cu mobilier pot apela la noi, pe bază de cerere scrisă. De asemenea cetăţenii oraşului se pot adresa  Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva pentru prestarea unor activităţi economice cum ar fi: lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi şi lucrări de doborât arbori şi tăieri de corecţie pe domeniul privat care se vor executa pe cheltuiala proprie a solicitanţilor, după obţinerea avizelor şi acordurilor legale, producţie şi vânzare material dendro-floricol, închiriere maşini şi utilaje”,  a completat Irinel Faur, directorul S.P.I.G.M. Deva.

Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva este un serviciu public cu personalitate juridică, fiind organizat de către Consiliul local al municipiului Deva şi în subordonarea directă a acestei autoritaţi publice locale.

Informații suplimentare şi comenzi de lucru

SPIGM are ca principal obiect de activitate întreţinerea spaţiilor verzi, a parcurilor, a zonelor de agrement (inclusiv stadion Cetate), a locurilor de joacă şi a fântânilor arteziene de pe domeniul public şi privat al municipiului Deva, baze sportive şi de agrement. Aceste activităţi presupun şi tăierea de arbori și arbuști, tunderea gardurilor vii, doborârea arborilor uscați sau care prezintă pericol de prăbușire. Salubrizare grădini publice, parcuri, cimitire, locuri de agrement, care presupune măturarea, strângerea deșeurilor, golirea coșurilor stradale.

“Pentru posibile informații suplimentare şi comenzi de lucru ne puteți contacta la sediul S.P.I.G.M. situat în municipiul Deva, str. Axente Sever nr. 40 sau la numărul de telefon: 0744 354 828 – persoană de contact Ovidiu Oltean”, a mai spus Irinel Faur, directorul S.P.I.G.M. Deva.

Maria Hogman