Sorin Marica: Trebuie să mergem la vot, trebuie să ne implicăm în viaţa politică a Uniunii Europene
În perioada 23-26 mai 2019, cetățenii din statele membre UE vor alege, prin vot direct, noul Parlament European. Potrivit HG nr. 80/2019, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European se vor desfășura duminică, 26 mai 2019. Aceasta este a patra oară, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când sunt organizate în România alegeri pentru Parlamentul European.
Ne votăm viitorul în contextul european
În România, urnele se deschid duminică, 26 mai 2019. Cetățenii români care locuiesc într-o altă țară din UE au dreptul să voteze fie pentru candidații din România în secțiile de votare organizate în cadrul ambasadelor sau consulatelor, fie pentru candidații din țara de reședință.
“Trebuie să mergem la vot, la alegerile europarlamentare, pentru că trebuie să ne implicăm în viaţa politică a Uniunii Europene. Mergând la vot demonstrăm că ne interesează viitorul nostru în contextul european.
Pentru a-ţi expune punctul de vedere trebuie mers la vot şi optat pentru anumiţi candidaţi. Faptele ne arată că democraţia nu este un bun dat şi, pentru a avea un viitor mai bun, trebuie să ne asumăm responsabilitatea. De aceea încurajăm o prezență cât mai mare, la vot, la alegerile europene.
Europa reprezintă o opţiune pe care, la un moment dat, România prin cetăţenii ei a avut-o – de a adera la această Uniune. Ca atare, trebuie să ne implicăm în viaţa politică a Uniunii Europene”, a declarat deputatul Sorin Marica.
Votând, decidem împreună în ce fel de Europă vrem să trăim
Participarea la vot la alegerile europene înseamnă să-ți exprimi punctul de vedere cu privire la direcția pe care UE trebuie să o urmeze în următorii cinci ani în materie de comerț internațional, securitate, protecția consumatorilor, combaterea schimbărilor climatice și creșterea economică. Eurodeputații nu influențează doar procesul legislativ, dar urmăresc și activitatea altor instituții europene.
Sorin Marica mai subliniază şi faptul că „este falsă opinia că nu ne afectează prea mult ce se întâmplă la Bruxelles”, opinie exprimată de cei care nu intenţionează să vină la urne.
„Fiecare proiect de act normativ elaborat este verificat din punct de vedere al compatibilităţii cu legislaţia europeană, cu atât mai mult cu cât există o prevedere clară care spune că legislaţia europeană prevalează atunci când există un conflict cu cea internă. Este important să trimitem oameni capabili în Parlamentul European deoarece ei vor susţine poziţia şi interesele României la Bruxelles. Votând, decidem împreună în ce fel de Europă vrem să trăim. Intenția mea nu este să vă spun cu cine să votați, ci doresc să pledez pentru actul în sine, pentru participarea la vot care reprezintă o implicare în procesul democratic”, afirmă parlamentarul hunedorean Sorin Marica.
Maria Hogman