Meniu Principal

Sorin Marica: “Deşi există mereu voci care susţin că nu s-a făcut nimic în ceea ce priveşte politica de mediu, pot să afirm contrariul”

Recent a avut loc, în judeţul Hunedoara, prima conferinţă a Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate la care au fost prezentate detalii în legătură cu nou înfiinţatele structuri teritoriale.

 Deputatul social-democrat Sorin Marica a oferit câteva detalii despre necesitatea înfiinţării unor structuri teritoriale ale ANANP, în vederea rezolvării problemelor reale întâlnite în aplicarea legislaţiei de mediu şi a blocajelor birocratice cu care conducătorii administraţiilor publice se confruntă, dar şi a interdicţiilor care planează asupra localnicilor din zonele respective.

– Suntem în topul judeţelor având suprafeţe mari de arii naturale protejate şi au rezultat de aici o multitudine de probleme pentru o bună parte dintre hunedoreni. Ce măsuri au fost adoptate pentru a le rezolva? 

Deşi, există mereu voci care susţin că nu s-a făcut nimic în ceea ce priveşte politica de mediu, pot să afirm contrariul. Recent, am găzduit în judeţul Hunedoara prima conferinţă a Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate la care au fost prezentate detalii în legătură cu nou înfiinţatele structuri teritoriale. Scopul lor principal este aplicarea unitară a legislației de mediu pe întreg teritoriul României. Guvernul doreşte ca să elimine prin această măsura cazurile de proiecte blocate,  de avize eliberate cu întârziere, de avize neconforme cu legislația în vigoare, sau de interpretări excesive și neunitare ale legislației.

Noi, hunedorenii, sperăm că noile reglementări să aducă o ameliorare substanţială a situaţiei dificile existente în prezent în zonele cu arii protejate.

  • Ce părere aveţi despre soluţia pe care o propune guvernul?

Se ajunsese că România să rămână singură țară din Europa care își administra ariile protejate prin intermediul unor entități neguvernamentale și nu printr-o autoritate a statului. În acest context, iniţiativa guvernului de a înființa structuri teritoriale județene ale Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) pare să fie o soluţie potrivită pentru a rezolva situaţia dificilă a regimului ariilor naturale protejate.

Am convingerea că prin înființarea acestor structuri teritoriale ale ANANP se va face ordine în acest sistem și statul român, prin instituțiile sale, își va putea asuma aplicarea unitară a legislației de mediu pe întreg teritoriul României.

Doar guvernul se ocupă de politica de mediu?

De cealaltă parte, şi Parlamentul României înţelege importanţa protejării mediului şi sprijină iniţiativele care promovează astfel de măsuri. Am adoptat recent la Camera Deputaţilor proiectul de lege privind evaluarea  impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, proiect care transpune două directive europene.

Noua lege va reglementa modul de evaluare a efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.

Proiectele care pot avea efecte semnificative asupra mediului, datorită, printre altele, naturii, dimensiunii sau localizării lor vor face obiectul unei solicitări de aprobare de dezvoltare şi unei evaluări a impactului lor asupra mediului înaintea emiterii acestei aprobări.

Şi pentru o necesară transparenţă decizională, legea prevede de asemenea ca o dată la şase ani, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului să informeaze Comisia Europeană.

Toate aceste demersuri au ca obiectiv gestionarea eficientă şi unitară a ariilor naturale protejate. Cei care mai susţin că nu s-a făcut nimic pentru protecţia mediului nu vor să recunoască nişte eforturi guvernamentale şi legislative evidente. Poate că mai sunt şi alte lucruri de făcut, poate că nu s-a făcut încă destul, dar cu certitudine există o preocupare politică constantă  pentru a rezolva situaţiile de blocaj create în acest domeniu, fapt demonstrat şi demonstrabil.

Maria Hogman