Sorin Marica: “Agricultura şi turismul pot susţine dezvoltarea economică a judeţului Hunedoara”
Guvernul României a adoptat o Hotărâre de Guvern care simplifică modalitatea prin care autorităţile publice locale pot obţine fonduri nerambursabile de la Ministerul Turismului pentru investiţii în dezvoltarea infrastructurii turistice.
Deputatul social-democrat Sorin Marica a oferit câteva detalii despre actele normative promulgate – care constituie un cadru legal favorabil dezvoltării sustenabile a agriculturii în judeţul Hunedoara.
– Este dezvoltarea agriculturii o soluţie şi pentru judeţul Hunedoara?
– Sunt convins că agricultura poate fi un motor de dezvoltare şi pentru judeţul Hunedoara. Anul trecut, Parlamentul României a legiferat o serie de programe guvernamentale care vizează direct zona montană. Mă refer la Legea muntelui, Legea pentru aprobarea Programului de încurajare a investiţiilor din zona montană, Legea pentru înființarea centrelor de sacrificare a animalelor din zona montană, Legea privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane. Toate aceste acte normative au fost şi promulgate şi sunt în acest moment un cadru legal favorabil dezvoltării sustenabile a agriculturii în zona de munte, reprezentând o oportunitate certă şi pentru judeţul Hunedoara. De asemenea, a mai fost votată şi Legea moţilor, la promulgare în acest moment, prin care locuitorilor Munţilor Apuseni li se acordă din nou unele drepturi economice. Această lege reprezintă o justă completare a cadrului juridic în favoarea oamenilor, prin integrarea şi continuarea tradiţiei locului.
– Dar turismul?
– Primele evaluări arată că anul 2018 a fost un an de excepţie pentru turism şi cele 1,2 milioane de vouchere au dus la o creştere record a numărului românilor care au decis să meargă în vacanţă în staţiunile din ţară. Voucherele de vacanţă acordate bugetarilor au adus în sectorul turistic aproximativ 400 milioane de euro. Un efect secundar al acestei măsuri a constat şi în creşterea cererilor de autorizaţii pentru unităţile de cazare din România. De această creştere a beneficiat şi judeţul Hunedoara. Efectul pozitiv pentru sectorul turistic al acestei măsuri a determinat autorităţile să anunţe că voucherele de vacanţă vor fi acordate angajaţilor din sectorul public şi în următorii doi ani – 2019 şi 2020.
În plus, Guvernul României a adoptat o Hotărâre de Guvern care simplifică modalitatea prin care autorităţile publice locale pot obţine fonduri nerambursabile de la Ministerul Turismului pentru investiţii în dezvoltarea infrastructurii turistice, incluse în Masterplanul de Investiţii în Turism. Astfel, unităţile administrativ-teritoriale pot depune doar Studiul de Fezabilitate sau Documentaţiile de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii ale proiectului fără a mai fi nevoie, în faza iniţială, şi de Proiectul Tehnic, aşa cum era până anul trecut.
O altă măsură de asemenea favorabilă afacerilor din turism a fost şi reduce cota TVA la 5% pentru cazarea la hotel, serviciile de catering şi pentru parcurile de distracții. De asemenea, prin același act normativ, primăriile pot obține împrumuturi de până la 450 de milioane de lei pentru furnizarea de apă caldă şi căldură în sezonul rece.
Toate aceste măsuri împreună constituie o bază stabilă pentru o dezvoltare şi pe mai departe a domeniului turistic.