Meniu Principal

Soluții concrete de sprijin

Senatul a votat, luni, propunerile PNL de sprijinire a românilor, în contextul creșterii prețurilor la energie și gaze naturale. Sunt trei tipuri de soluții aplicabile atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru consumatorii non-casnici.

Astfel, amendamentele propuse de PNL, adoptate în comisiile de specialitate şi însuşite luni de plen, prevăd majorarea sumelor plătite de la bugetul de stat în contul facturilor şi plafonarea preţului – pentru consumatorii casnici, precum şi exceptarea de la plata certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA – pentru cei noncasnici

Sunt trei tipuri de soluții care urmează să fie implementate pentru perioada 1 noiembrie – 31 martie:

  1.  plafonarea prețurilor la energie.
  2. compensarea parțială a facturilor, complementar cu plafonarea prețurilor.
  3. amânări la plată pentru consumatorii vulnerabili.

De acest sprijin, gândit și aplicat de PNL, vor beneficia atât clienții casnici, cât și IMM-urile, fiind aplicabil și pentru energie electrică, dar și pentru gaze naturale. Sunt soluții gândite nu doar să ajute consumatorii în această perioadă dificilă, ci și să mențină un echilibru pe piață, pentru că responsabilitatea trebuie să vizeze și asigurarea în regim de permanență a furnizării energiei electrice și a gazelor naturale.

Prin amendarea OUG 118/ 2021, PNL a demonstrat încă o dată că este cel mai responsabil dintre toate partidele. Nu doar că a ridicat primul problema ajutorării românilor în contextul creșterii prețurilor la energie, dar, mai ales, a venit cu soluții concrete în acest sens. Acest lucru s-a produs la scurt timp după adoptarea LEGII CONSUMATORULUI VULNERABIL, pe care PSD nu a reușit sau nu a dorit să o adopte timp de 3 ani, cât timp a avut majoritatea parlamentară.

Ne-am fi dorit ca aceste rezolvări ale problemelor create de majorarea prețurilor la energie și gaze să fie puse cât mai repede în practică. Dar, pentru că USR, AUR și PSD au dat jos prin moțiune de cenzură guvernul condus de Florin Cîțu nu putem să emitem ordonanță de urgență în acest sens, fiind obligați să intervenim în Parlament prin amendamente, ceea ce face ca timpii de adoptare și aplicare să fie mai lungi.

Deputat Vetuța Stănescu,

Președinte PNL Hunedoara

 



« (Stirea anterioara)