Slujba de la Parohia Greco-Catolică ruteană din Peregu-Mare
A doua zi de Rusalii este, pentru credincioșii greco – catolici ruteni, o zi foarte importantă
În această zi, credincioșii greco – catolici ruteni participă la Sfânta liturghie, iar după terminarea liturghiei preotul, împreună cu credincioșii, pornesc în procesiune la sfințirea țarinii. Ajunși la câmp, unde este amplasată o cruce, preotul face sfințirea apei mici, apoi se rostesc câteva rugăciuni pentru toată țarina.
Pe masă, se aduc doi snopi mari de grâu și mai multe coronițe împletite din spice de grâu, care reprezintă pâinea cea de toate zilele. La sfârșit, preotul sfințește snopii de grâu și coronițele, care sunt împărțite credincioșilor greco – catolici ruteni. Apoi, preotul, împreună cu credincioșii, se întorc în procesiune cu cântări la Sfânta biserică.
După desfășurarea sfintei liturghii, participanții fac o rugăciune în fața bisericii și merg la casele lor, slăvind-ul pe Dumnezeu și aducând bucurie familiei prin cununa de grâu sfințită – chezășie a legăturii trainice între om, pamânt și roadele sale.
În a doua zi de Rusalii, am participat, alături de Președintele fondator al Uniunii Culturale a Rutenilor din România, Gheorghe Firczak, Primar Kovacs Emerich, Iulius Marian Firczak – deputat U.C.R.R., Viorica Bojcsuk – Președinta filialei Arad a U.C.R.R. și foarte mulți credincioși ruteni și de diferite etnii, la slujba de la Parohia Greco-Catolică ruteană din Peregu-Mare.
După Sfânta Liturghie am purces la sfințirea unei noi Troițe pentru sfințirea țarinei. În această zi, creștinii sărbătoresc Lunea Sfântului Duh. Sărbătoarea de Rusalii este cunoscută şi sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh, în calendarele creștine această zi fiind trecută ca sărbătoarea Sfintei Treimi.
Felicitări celor care au sprijinit acest eveniment !
Gal Francisc Oscar, Vice-Președintele Uniunii Culturale a Rutenilor din România