Sindicatele din Sistemul Penitenciar anunță proteste
Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP) în solidar cu Federația PUBLISIND și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare(SNPP) blochează activitățile din Poliția Penitenciară, declanșează acțiuni de protest în toate penitenciarele, începând cu data de 24 noiembrie 2025.
Sindicatul Independent Vulturul – Deva afiliat la Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar FSSP, împreună cu Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare- filiala Deva, au declanșat, împreună strângerea de semnături pentru blocarea activităților din penitenciar prin refuzul de a efectua muncă suplimentară începând cu data de 24 noiembrie 2025 începând cu ora 12:00.
FSSP-PUBLISIND blochează activitățile din Poliția Penitenciară prin coordonarea de acțiuni sindicale unitare în cadrul cărora toți polițiștii de penitenciare vor refuza munca suplimentară, iar organizațiile sindicale vor exprima în scris dezacordul pentru depășirea plafonului maximal de 180 de ore suplimentare anual prevăzut de lege.
În absența resurselor umane necesare, funcționarea Poliției Penitenciare este dependentă de prestarea muncii suplimentare de către polițiștii de penitenciare, într un volum imens, unic în România, plafonul maximal legal de 180 de ore anual fiind depășit încă din luna iunie în majoritatea unităților.
Simpla exercitare a dreptului legal de a refuza în scris prestarea de muncă suplimentară generează blocaje grave ale activităților din sistemul penitenciar. În susținerea revendicărilor, vor fi organizate și acțiuni de protest.
Revendicări:
- Stoparea oricăror demersuri de reorganizare a unor unități din Poliția Penitenciară, inițiate în absența dialogului social cu organizațiile sindicale reprezentative din sistemul penitenciar, cu încălcarea cadrului legal, a Acordului colectiv la nivelul grupului de unități Poliția Penitenciară și respectiv a Acordului colectiv privind transparența decizională și dialogul în Poliția Penitenciară.
- Asigurarea bugetului necesar pentru plata tuturor drepturilor salariale în anul 2026, fără eliminarea sau diminuarea unor elemente ale sistemului de salarizare al polițiștilor de
- Stoparea inițiativelor care vizează noi modificări ale cadrului legal ce reglementează pensiile militare de stat.
- Creșterea numărului de posturi prevăzute pentru Poliția Penitenciară, corespunzător cu standardele de resurse umane precum și cu extinderea capacității de deținere.
- Deblocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din Poliția Penitenciară, în vederea compensării cel puțin parțiale, a lipsei acute de personal precum și pentru diminuărea numărului de ore suplimentare prestate.
Calendarul de acțiuni include:
- Blocarea activităților prin dezacordul scris al PUBLISIND/SNPP-FSSP privind depășirea plafonului legal maximal de 180 ore de muncă suplimentară care pot fi prestate in cursul anului 2025 de catre salariatii din Politia Penitenciara (incepand cu 24 noiembrie 2025).
- Blocarea activităților prin refuzul expres al tuturor politistilor de penitenciare, de a mai presta munca suplimentara precum si refuzul de a exercita alte sarcini decat cele corespunzatoare fisei postului (incepand cu 24 noiembrie 2025).
- Mitinguri la sediile penitenciarelor, la sediul ANP si la sediul
Cu deosebită consideraţie, Andrei Mihai IGNA Presedinte
Sindicatul Independent Vulturul – Deva

