Meniu Principal

Simplu și rapid: Cum își pot plăti devenii taxele și impozitele locale

Primăria Municipiului Deva continuă procesul de digitalizare a serviciilor publice, oferind cetățenilor mai multe modalități moderne, sigure și rapide de a-și achita taxele și impozitele locale.
 Modalități de plată disponibile:
 Online, prin platformele:
www.ghiseul.ro – accesibil oricând, de oriunde
• Portalul serviciilor electronice al Primăriei Deva (https://se.primariadeva.ro/cmsSE/) – oferă acces la situația fiscală personală, declarații și alte solicitări
 La sediul Primăriei Municipiului Deva, prin terminalul de plăți amplasat în holul instituției. Plata se face pe baza cărții de identitate, folosind cardul bancar.
 Cum funcționează portalul online?
Prin crearea unui cont pe portalul serviciilor electronice, devenii pot:
• vizualiza bunurile deținute (mobile și imobile)
• consulta situația fiscală actualizată
• depune cereri, autorizații sau formulare
• programa vizite la Primărie
• primi răspunsuri în format electronic
Tutorialele de utilizare sunt disponibile aici: https://www.primariadeva.ro/index.php/site/tutoriale
Creștere semnificativă a plăților electronice în 2024
Tot mai mulți deveni aleg să-și plătească taxele online:
• 10.777 de contribuabili au plătit prin ghiseul.ro
• 827 de persoane au folosit portalul online al Primăriei
• 608 de contribuabili au efectuat plăți la terminalul din Primărie
De la începutul anului 2025 și până în prezent, 8509 de persoane au plătit pe ghiseul.ro, 881 la terminalul de plăți din primărie iar 940 persoane si-au creat cont pe portal.
Deva – Un oraș mai eficient, mai conectat
Toate aceste servicii au fost dezvoltate cu sprijinul fondurilor europene și fac parte din strategia de digitalizare a administrației locale.
Primăria Municipiului Deva oferă deja cetățenilor servicii publice moderne și accesibile, continuând să dezvolte soluții digitale care simplifică relația dintre administrație și comunitate.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva