Meniu Principal

SIMERIA: “Latineza” juristului Terteci n-a bătut cu româna celor de la Ministerul Dezvoltării

În luna august, un cetățean al orașului Simeria venea la primarul Iulius Bedea cu o problemă. Acesta solicita construirea unei rampe pentru persoanele cu dizabilități la scara unui bloc. Nimic mai simplu ar zice, pe bună dreptate, cetățeanul plătitor de taxe și impozite. Așa o fi, dar stai să vezi cum este când dai de un jurist care o rupe pe latină mai bine decât înțelege ce citește în limba română.

Să se facă, dar așa mai pe… latinește

Pentru a vedea dacă poate să-i ajute pe cetățenii respectivi, primarul trebuia să știe dacă avea voie să facă o astfel de investiție, având în vedere că blocurile nu erau ale primăriei. În acest sens a cerut o clarificare din partea unui jurist, respectiv, Dănuț Terteci.

Primul răspuns dat de juristul Dan Terteci la solicitarea primarului:

Pentru că răspunsul primit de la juristul Danuț Terteci n-a fost unul foarte clar pentru primarul Iulius Bedea, acesta i-a solicitat să îl reformuleze mai concret. Dan Terteci l-a reformulat cu o trimitere la un citat din limba latină, asta probabil să vadă și primarul „cât de deștepți e unii și cât de proști e alții”. Cât despre posibilitatea de a face această investiție din banii primăriei, Dan Terteci a dat de înțeles că se poate face, doar că primarul nu înțelege ce i-a scris în referat.

Al doilea răspuns dat de juristul Dan Terteci :

În aceste condiții, primarul Iulius Bedea s-a văzut nevoit să ceară lămuriri celor de la Ministerul Dezvoltării, care, ce să vezi, i-au răpuns primarului în limba română și l-au atenționat că nu poate face investiția respectivă din banii primăriei.

Răspunsul dat de cei de la Ministerul Dezvoltării:

Probabil, supărat că primarul nu cunoaște limba latină, juristul Dan Terteci l-a apostrofat cu un “du-te dracu”

După cum reisese din referatul pe care primarul Iulius Bedea l-a formulat către Comisia de Disciplină, a doua solicitare către juristul Terteci nu s-a lăsat doar cu  citate din latină, ci și cu injurii la adresa primarului. Terteci i-a spus primarului pe holul primăriei să se ducă dracului, l-a făcut analfabet și i-a recomandat să citească legea! Totul de față cu alți angajați ai primăriei care, în scris, au confirmat procesul verbal întocmit de primar. Și asta pentru că primarul a avut îndrăzneală să-i ceară lămuriri. Chiar dacă comisia de disciplină s-a întrunit pentru a analiza această situație, nu s-a putut pronunța pentru că la ședință și-a făcut apariția prefectul județului și consilierii locali care au vociferat în timpul ședinței, fapt care a dus la suspendarea ședinței.

Referat comisie de disciplină:

 

Interesant este și faptul că secretarul general al primăriei, Adrian Todor cel care supervizează activitatea juriștilor din Primăria Simeria, a luat de bun răspunsul transmis de subalternul său către primar. Probabil, nu l-a interesat dacă ceea ce i-a transmis ca răpuns juristul, Dan Terteci, primarului Iulius Bedea este în concordanță cu legea sau poate atât cunoaște și acest jurist din legislație.

Vă miră faptul că anul trecut juriști de prin Prefectură râdeau de unii dintre angajații din Primăria Simeria? Angajați care nu au cunoștințe minime despre legislație! Păi eu zic să nu vă mirați! E plină Primăria Simeria de astfel de diletanți care vin la muncă să fie plecați de acasă. Din păcate , încercarea lui Iulius Bedea de a face „curățenie” în Primăria Simeria s-a lovit de „zidul” pe care majoritatea din Consiliul Local, consilierii locali uniți în jurul lui Emil Rîșteiu, sprijiniți de prefectul județului, l-au făcut în jurul acestora! Vorba aia: Timpul trece, leafa merge!