SIMERIA: Consilierii locali vor să gireze datoriile de 160.000 de euro ale Simprestutil cu terenuri aflate în proprietatea orașului
Pus în fața acestei decizii, Ionuț Șimon, cel care a preluat de două luni în administrare societatea Simprestutil, și-a dat demisia
“Nu vreau să fiu părtaș la decizia consilierilor locali de a gira cu terenurile orașului, datoriile Simprestutil”, a precizat Șimon în demisia înaintată primarului.
Decizia consilierilor locali, de a gira datoriile Simprestutil, de aproximativ 160.000 de euro, nu a fost agreată de Ionuț Șimon cel care a preluat de două luni administrarea firmei. În acest sens opt consilieri locali au inițiat o Hotărâre de Consiliul Local prin care vor să-l împuternicească pe Ionuț Șimon și pe primarul orașului să ducă la îndeplinire acest demers. În aceste condiții Ionuț Șimon și-a prezentat demisia. În demisia înaintată primarului Iulius Bedea, Ionuț Șimon prezintă toate problemele societății identificate în perioada scurtului său mandat. Acesta precizează că inițiativa consilierilor locali de a gira datoriile firmei Simprestutil cu terenuri aflate în proprietatea orașului Simeria poate duce la pierderea acestor terenuri.
În cele două luni, în care s-a aflat la conducerea societății, Ionuț Șimon a reușit să redreseze situația dezastruoasă în care a lăsat societatea fostul administrator Sorin Iancu, astfel că salariile angajaților au fost plătite la timp iar o mică parte din datorii a fost achitată. Șimon a încercat să-i convingă pe consilierii locali că reorganizarea judiciară a firmei Simprestutil sau o infuzie de capital ar putea fi soluții la problemele societății. Consilierii locali au respins propunerile prezentate de Ionuț Șimon și au decis să gireze datoriile către ANAF cu terenuri aflate în proprietatea orașului. La această dată, ANAF a blocat conturile Simprestutil astfel că societatea nu mai poate desfășura activități. Având în vedere propunerea consilierilor locali, Ionuț Șimon și-a dat demisia.
Iancu Sorin, adminstratorul susținut de consilierii locali, îndatorează în mai puțin de un an, societatea Simprestutil, cu peste 100.000 de euro
În 11 luni, Sorin Iancu administratorul pus de consilierii locali să conducă Simprestutil a reușit performanța de a băga firma în datorii de peste 100.000 de euro. La aceste datorii lăsate de Iancu Sorin, s-au adăugat cele preluate de Călin Măcișan, de la Marius Serafincean, respectiv aproximativ 20.000 de euro, la care în doi an de mandat la Simprestutil, Călin Măcișan mai adăugă alte 36.000 de euro. Astfel la data preluării în administare a firmei Simprestutil de către Ionuț Șimon, societatea Consiliul Local Simeria înregistra datorii de 794.947 de lei, aproximativ 160.000 de euro!
Consilierii locali îi cer primarului să gireze aceste datorii ale Simprestutil cu terenuri aflate în proprietatea orașului, unele dintre aceste terenuri fiind folosite la pășunatul animalelor.
Datele au fost prezentate de Ionuț Șimon în fața consilierilor locali, așa cum rezultă ele din evidențele contabile.