Senatorul liberal, Daniel Fenechiu a găsit „țapul ispășitor” : PSD blochează reforma!
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu a găsit PSD-ul “țap ispășitor” în scandalul de la Curtea Constituțională.
”M-am ferit să politizez atât de mult, pentru că sincer, n-am reuşit să înţeleg ce poate câştiga PSD din blocarea reformei. Ăsta a fost motivul pentru care la primul boicot am încercat să fiu extrem de prevăzător şi să nu mă arunc cu cuvinte care să nu aibă un fundament cert. Nici acum nu pot să spun că mi-am schimbat punctul de vedere, că nici astăzi nu înţeleg ce câştigă PSD-ul, dar e un fapt că judecătorii numiţi de PSD boicotează”, a declarat Fenechiu, citat de stiripesurse.ro
Fenechiu: Nu este nevoie de un studiu de impact pe legea pensiilor magistraților
„Este cât se poate de evident că nu mai e nevoie în momentul ăsta de un studiu de impact, că s-a discutat suficient de mult, că toate analizele sunt făcute. În momentul în care îţi doreşti să blochezi reforma lui Bolojan, invoci tot felul de chestii de genul ăsta”, a concluzionat senatorul.

