Meniu Principal

ŞEDINŢA ÎN PLEN A PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

Parlamentul s-a întrunit, ieri, în şedinţă online, pentru dezbaterea şi votul asupra solicitării preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 240/2020

Am adoptat prin vot hotărârea privind încuviinţarea prelungirii măsurii stării de urgenţă pentru o perioadă de 30 de zile, CARE CUPRINDE ŞI OBLIGAŢII PENTRU GUVERN, UNA DINTRE ELE FIIND CA EXECUTIVUL SĂ PREZINTE SĂPTĂMÂNAL UN RAPORT PRIVIND MĂSURILE LUATE.

La votul online s-au înregistrat voturi 404 ”pentru”, 29 ”împotrivă” şi 5 abţineri.

Deşi, la începutul şedinţei, PNL şi USR au propus eliminarea articolelor care prevedeau obligaţii pentru Guvern atât pe perioada stării de urgenţă, cât şi după încetarea acesteia, propunerea a fost respinsă la vot cu 254(împotriva eliminării), 180(pentru eliminare) şi 7 abțineri.