Am fost, sunt şi voi rămâne rutean!

Aleksander Dukhnovici

Origini

 Rutenii sau rusinii sunt o populaţie ce descinde dintr-o ramură slavă ce aparţine popoarelor indo-europene. Sunt pomeniţi de Caesar in Comentario de bello Gallico, ca trib celtic aşezat in Gallia Narbonensis. Afirmaţia sa este confirmată în antichitate de Pliniu cel Bătran. Galii sau celţii migrează în secolele V – IV i.d.Ch spre Europa Central Răsăriteană, aşezandu-se în Carpaţii nordici. Geto-dacii preiau de la ei tehnologia prelucrării fierului.

Atestarea termenilor de Ruthean şi Ruthenia, deşi cu o conotaţie neclarificată deplin, o face Gesta Hungarorum, cunoscută şi drept Cronica Notarului Anonim al Regelui Béla şi, mai apoi, cronicarul Anton Verancsics. În Evul Mediu, ei sunt slavizaţi păstrandu-şi denumirea etnică de ruteni la care se adaugă şi cea de rusini. Explicaţia este prezentată de Paul Robert Magocsi în Encyclopedia of Rusyn History and Culture, care arată că primul termen, rutean, este folosit de popoare neslave, iar cel de rusin este folosit de slavi pentru a defini o populaţie distinctă slavă locuind în Regiunea Transcarpatică.

Evul mediu, Revolutia 1848

Mărturii scrise din Evul Mediu timpuriu continuă să îi ateste distinct şi exact. Gesta Hungarorum sau Cronica Notarului Anonim a Regelui Béla, Almanahul Hildersheim, Ystoria Mongalorum pomenesc exact rutenii şi ţara lor Rutenia, chiar dacă aceasta nu este delimitată exact. Urmează alte şi alte mărturii ale unor autori binecunoscuţi ca Enea Silvio Picolomini, celebrul papă umanist Pius al II-lea, sau Georg Reicherstorffer.

Imperiul habsburgic îi include şi pe ruteni şi teritoriul locuit de ei între hotarele sale. Cea mai sugestivă denumire acordată acestora a fost aceea de carpato-rusyn sau rusyn, consacrată în secolul al XIX-lea de către poetul Aleksander Duchnovici. El spune intr-o poezie Am fost, sunt şi voi rămane rutean, expresie care a devenit crezul popular rutean. Acest termen se regăseşte şi în imnul popular: Ruteni subcarpatici, treziţi-vă din somnul adanc. Teritoriul ancestral al rutenilor este Regiunea Transcarpatică, sau Rusia Subcarpatică, ce se intinde în părţile limitrofe ale Ucrainei, Slovaciei şi Poloniei. Principala ocupaţie a acestei populaţii a fost păstoritul, care presupunea transhumanţa, din această pricină fiind numiţi de multe ori vlahi. Practicau şi meşteşugurile casnice, prelucrand lemnul sau lucrând la războiul de ţesut.

În secolul al XVII-lea, după Pacea de la Karlowitz (1699), o mare parte a rutenilor sunt integraţi în cadrul Imperiului Habsburgic. Diploma Leopoldină, din 16 februarie 1699, face referire la romanii, grecii şi rutenii din Ungaria, Croaţia, Slavonia şi Transilvania. O parte a acestora se vor alătura ortodocşilor care il recunosc pe papă drept şeful bisericii creştine, devenind greco-catolici. Unirea cu Biserica Romei prilejuieşte şi apariţia unor publicaţii cum este Cathehismul, din 1726, tipărit la Tarnavia, pentru uzul rutenilor uniţi. De atunci, rutenii imbrăţişează pană astăzi atat ortodoxia, cat şi catolicismul oriental.

Mişcarea revoluţionară de la 1848 din Europa face loc apariţiei unor proiecte de autonomie a teritoriilor locuite de ruteni. Conducătorul rutenilor, Adolf Dobrianskzj, prezintă la Viena un plan de constituire a unei provincii autonome – Rutenia – plan care insă nu se mai infăptuieşte datorită inăbuşirii revoluţiei.

Secolul XX, Prezent

1918 este anul in care afirmarea identităţii naţionale a rutenilor atinge punctul culminant. Se constituie acum Consilii Naţionale Rutene la Ungvar, Preşov şi Sighet. După această dată, rutenii răman răspandiţi in Europa Centrală Răsăriteana, fără a reuşi să-şi constituie un stat naţional. In Cehoslovacia, intre 1919-1938 a funcţionat o regiune autonomă a rutenilor.

După al doilea război mondial singura noutate este aceea că Rusia Subcarpatică este preluată de URSS, respectiv de către Ucraina Sovietică. In Cehoslovacia, in regiunea Preşov, in anul 1945, s-a constituit Consiliul Naţional Ucrainean care a funcţionat pană in 1949, cand este abolit de guvernul de la Praga. Rutenii sunt obligaţi să-şi afirme o nouă identitate, cea ucraineană.

In termeni istorici putem distinge trei mari momente in devenirea naţională a rutenilor, devenire căreia i-a fost permanent refuzată agregarea statală, fiindu-i oferită, in schimb, o identitate transnaţională, care depăşeşte graniţele pentru a-i uni in acelaşi proiect, al perpetuării fiinţei noastre naţionale.

În timpul Revoluţiei de la 1848, se prefigurează Prima Renaştere Naţională a Rutenilor prin proclamarea independenţei faţă de Viena şi prin activitatea lui Aleksander Dukhnovici, liderul spiritual al rutenilor, promotorul afirmării identităţii naţionale rutene fără nici un rabat. Lupta sa este continuată de binecunoscutul episcop greco-catolic Iuliu Firczak.

Încheierea Primului Război Mondial determină A Doua Renaştere Naţională a Rutenilor, fiind incluşi in număr mare in spaţiul cehoslovac unde au avut deplină libertate de afirmare. După Al Doilea Război Mondial soarta ne este potrivnică. Uniunea Sovietică preia Transcarpatia. Existenţa rutenilor este negată, iar de viaţa naţională nu se mai poate vorbi.

Anul 1989 aduce cu sine Cea de-a Treia Renaştere Naţională, astăzi rutenii afirmandu-şi identitatea, avand o viaţă culturală remarcabilă in Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia/Muntenegru, Croaţia, Germania, Statele Unite ale Americii, Canada, Romania şi, parţial, Ucraina. După 1989, rutenii se regăsesc cam in aceleaşi teritorii, trăind in Ucraina, Slovacia, Polonia, Ungaria, Romania, Iugoslavia restransă şi Croaţia. In urma dezintegrării Uniunii Sovietice, carpato-rutenii incep acţiuni de recaştigare a statutului istoric şi a autonomiei. La referendumul de la 1 Decembrie 1991, din Ucraina, 78% din locuitorii Transcarpatiei au votat pentru o autoguvernare in cadrul Ucrainei. In vara anului 1994 se creează Consiliul Naţional al Transcarpatiei, cu 51 de membri. In Slovacia, Polonia, Ungaria şi Romania rutenii beneficiază de autonomie culturală, funcţionand incă din anii ’90 numeroase asociaţii culturale.

Scopul acestora este afirmarea carpato-rutenilor ca etnie distinctă, un sprijin important venind şi din partea Centrului de Cercetări Carpato-Rutene din Statele Unite ale Americii.

Cultură şi spiritualitate

Limba carpato-rutenilor este una est-slavă, influenţată de vocabularul limbilor poloneză, slovacă şi maghiară. Alfabetul utilizat pentru scriere este alfabetul chirilic. Primele publicaţii sunt in ruteana ancestrală sau slavona folosită in limba liturgică din predicile bisericeşti.

În secolele al XIX-lea şi al XX-lea se trece treptat la limba rusă şi cea ucraineană. După 1948 apar două orientări in afirmarea identităţii naţionale: ruteană şi ucraineană. Prima orientare, cea ruteană, ii distinge pe ruteni ca entitate naţională distinctă. Cea de-a doua susţine că sunt ucraineni şi nu există naţionalitate ruteană de sine-stătătoare şi impune adoptarea, volens-nolens, a identităţii ucrainene.

După 1989 sentimentul naţional rutean renaşte. In Slovacia şi Polonia se depun eforturi de folosire a limbii literare rutene in educaţie dar şi in publicaţii. In Vojvodina această limbă a fost folosită neintrerupt in şcoli şi publicaţii incă din prima decadă a secolului al XX-lea. In noiembrie 1992 se desfăşoară Primul Congres al Limbii Rutene, care a reunit peste 50 de scriitori de limbă ruteană, jurnalişti şi oameni de cultură din Ucraina, Slovacia, Polonia, Ungaria şi Iugoslavia.

Se alcătuieşte in 1994 un Indrumar ortografic rutean, un dicţionar de terminologie lingvistică ruteano-ruso-ucraineano-slovaco-polonez şi un dicţionar ortografic al limbii rutene. Acestea, impreună cu un abecedar şi un vocabular, au constituit bazele noilor norme gramaticale ale limbii rutene.

La 27 Ianuarie 1995, Societatea pentru Renaşterea Rutenilor din Slovacia a proclamat existenţa unei noi limbi slave. Tradiţia literară a rutenilor se manifestă distinct incepand cu secolul al XVIII-lea, cand apar scrieri in ruteană, slavona liturgică, rusă şi ucraineană. Astăzi, practic in fiecare ţară in care trăiesc ruteni există reviste şi ziare, cărţi.

Creaţia teatrală este reprezentată de teatrul profesionist Aleksander Duchnovici din Preşov, teatrul  semi-profesionist Deadea din Cristuru Rusin şi Novi Sad, teatrul de amatori al Asociaţiei Lemkin din Legniţa (Polonia). Rutenii şi-au păstrat o cultură populară reprezentată de cusături, ouă incondeiate, muzică populară şi dans, icoane, ca şi de arhitectura bisericilor de lemn. In prima jumătate a secolului al XX-lea, rutenii au constituit şcoala numită Barbizon Subcarpatic, cu pictori insemnaţi pe plan european. De asemenea, este binecunoscut pictorul naiv de renume mondial, Nikifor Drovniac.