Schimb de bune practici cu cel mai mare furnizor privat de servicii sociale
Specialiști din cadrul mai multor departamente ale Direcției de Asistență Socială Deva au participat, joi, 24 noiembrie 2022, la o întâlnire online, susținută pe platforma ZOOM, cu un reprezentant al Confederației Caritas România – Peter Gyongy, coordonator al serviciilor de îngrijiri la domiciliu destinate persoanelor vârstnice, care funcționează în cadrul Organizației „Caritas” Miercurea Ciuc.
Rețeaua de organizații „Caritas” este cel mai mare furnizor privat non-profit de servicii sociale din România, cu o activitate desfășurată în 30 de județe, care se concentrează pe diverse domenii de specialitate și oferă servicii de asistență socială complexe (îngrijire la domiciliu, servicii socio-medicale pentru vârstnici și persoane cu dizabilități, centre de zi pentru copii, tineri și bătrâni, asistență directă și consiliere, integrare comunitară și profesională pentru persoane defavorizate etc.). Întâlnirea a fost organizată la inițiativa Direcției de Asistență Socială Deva și a avut ca temă realizarea unui schimb de experiență în domeniul protecției și asistenței sociale.
Discuțiile s-au concentrat, în mod deosebit, pe serviciile de îngrijire la domiciliu și în centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, precum și asupra modalităților și procedurilor de contractare a unor noi tipuri de servicii sociale, prin încheierea unor parteneriate cu organizații private care activează în domeniul asistenței sociale. Organizațiile „Caritas”, de exemplu, au încheiat astfel de colaborări cu cel puțin 120 de autorități și instituții publice locale, conform reprezentantului organizației care își desfășoară activitatea în municipiul Miercurea Ciuc.
Demersul DAS Deva are în vedere atât dezvoltarea rețelei de servicii sociale acordate în comunitate și creșterea calității acestora, cât și îmbunătățirea calității vieții persoanelor, familiilor și grupurilor aflate în situații de dificultate sau în risc de marginalizare ori excludere socială – urmărindu-se, totodată, ca serviciile sociale acordate să respecte standardele prevăzute prin reglementări legale.
Direcția de Asistență Socială Deva