La 22 decembrie 1989 puterea populară a pus capăt dictaturii comuniste în varianta sa cea mai cruntă pentru români: ceaușismul. La Deva, manifestanții au determinat conducerea județeană să-și recunoască neputința în exercitarea autorității. Faptul este consemnat în spațiul public. În 22 decembrie 1989,  dimineața Ion Popa cerea tuturor următoarele: „Trebuie să răspundem –discurs menționat în ziarul „Cuvîntul liber”/nr. 43 din 13.02.1990- la cerințele care ni le-a dat secretarul general al partidului în această teleconferință” (cea din seara lui 21 decembrie 1989). Să observăm stilul agramat folosit de Ion Popa. În limba română corect era: „…să răspundem cerințelor pe care ni le-a trasat…”.   Site-ul Adevarul.ro consemnează: „Cei trei ani petrecuţi de Ion Popa la şefia Comitetului judeţean de partid în Hunedoara s-au încheiat dramatic pentru acesta, în 22 decembrie 1989, când mulţimea revoltată a fost la un pas să îl linşeze”. La Deva, pe treptele sediului CJ Hunedoara al PCR, Aurel Pop i-a cerut, în numele demonstranților, demisia fără menajamente. În „Replica” Hunedoara se menționează: „A fost dus până la Palatul Culturii (actualul sediu al Prefecturii Județului Hunedoara și al Consiliului Județean Hunedoara-n.n.), unde, pe terasă, fusese instalată o stație de amplificare. Acolo a spus mulțimii că Nicolae Ceaușescu a fost un dictator odios și un tiran”. Fiind alături de mine –Firczak Gheorghe, n.n.- adaug că s-a referit și la Elena Ceaușescu: „…sinistra lui soție…” Toate acestea sunt contrazise de Bogdan Poraicu. Într-un interviu publicat pe site-ul Hunedoara libera.ro menționează că Ion Popa, fără ca susnumitul Poraicu să-l fi cunoscut până în seara de 21 decembrie 1989 pe primul secretar al CJ PCR, l-a propus în fruntea județului, susținut fiind de Dumitru Chiriac. Să observăm că în acel interviu Bogdan Poraicu neagă esența Revoluției Române din Decembrie 1989, că în acele zile a gravitat în jurul nomenclaturii pomenind nume: Octavian Mireștean, Maria Mitrofan (deși aceasta din urmă fusese epurată în noiembrie 1989 tocmai la intervenția lui Ion Popa). Apar mai multe întrebări. De unde știa Ion Popa că cel propus corespunde noilor realități ? Cine i-a furnizat date despre acesta ?  De ce Bogdan Poraicu a acceptat propunerea lui Ion Popa când practic țelul nostru era înlăturarea regimului comunist ? Era numitul Poraicu omul vechilor structuri ? Ca o ipoteză: aceste structuri jucau „la două capete”, ca la  poker. Regimul era înlăturat dar ei sperau că lucrurile ar putea reveni la „normal”. Atunci ar fi spus că au avut totul sub control, că au condus prin interpuși, unul dintre ei, după cum sugerează Bogdan Poraicu, fiind el însuși. Am văzut cu toții că un personaj important al județului a filmat desfășurarea întregii demonstrații din fața Palatului Culturii dar caseta a dispărut…în neant. Să menționăm că tot pe site-ul Adevarul.ro Daniel Guță nota la 12 aprilie 2013: „Ion Popa, ultimul prim secretar PCR al Hunedoarei, s-a lepădat de Ceaușescu și a ajuns om de afaceri prosper”.

Iată că am ajuns la germenii antirevoluției. De ce antirevoluție și nu contrarevoluție? Deoarece, nomenclaturiștii au conștientizat că o contrarevoluție, adică revenirea la regimul ante 22 decembrie 1989, era practic imposibilă. Mult mai ușor era o participare a lor la conducere ca oameni „noi” dar cu mentalități vechi. Așa s-a și întâmplat. Își deplângeau soarta în discuții: „Ce facem?”, întrebau unii iar alții răspundeau: „Mergem înainte, că înainte…era mai bine tovarăși”.

Mult mai eficace era ca să se ridice economic decât să fie prezenți masiv la conducerea politică a țării.  Este și cazul lui Ion Popa, dar nu doar a lui. Mulți, chiar foarte mulți au reușit. Cum au făcut-o? Simplu, prin privatizare. Au jefuit țara, au jefuit avuția națională dar au dat mereu vina pe Revoluția Română din Decembrie 1989 care, spun ei, a distrus totul. Un exemplu semnificativ. O nomenclaturistă a „câștigat” privatizarea unei renumite podgorii și întreprinderi de prelucrare a strugurilor cu 3 miliarde de lei, care trebuiau plătiți în trei rate pe parcursul a trei ani. Sumele sunt prezentate în cuantumul anterior denominării. Contractul prevedea că dacă respectiva nu reușește să achite tot costul privatizării și aceasta se anulează pierde suma plătită până la acea dată, adică 1 miliard de lei. Între timp, persoana a reușit să vândă, cu 3 miliarde de lei, tot portofoliul de vinuri al firmei, unele butelii cu o vechime de 50 de ani, deși acesta fusese evaluat la 5 miliarde de lei. Contractul îi permitea demersul deoarece nu se prevăzuse nimic în acest sens. După operațiunea respectivă a anunțat senină că este în imposibilitate să achite restul sumei de privatizare, adică 2 miliarde de lei. Deci pierdea miliardul plătit ca primă tranșă dar rămânea cu cele 3 miliarde primite pentru vinurile vândute. În urma privatizării a câștigat practic 2 miliarde de lei, jefuind avuția națională. Vedem, astfel, în ce a constat antirevoluția lor. Pe de o parte dezavuarea celor întâmplate în perioada 14-31 decembrie 1989. Pe de altă parte s-au asigurat economic folosindu-se de metamorfozele create de revoluție.

Mulți strigau cu voce tare, continuându-l pe Nicolae Ceaușescu, că Revoluția a fost opera unor țări dușmane României care au infiltrat  spioni la noi. Dar, Contrainformațiile ceaușiste nu au anihilat nici un spion. S-a vehiculat doar numele lui László Tökés, ca agent al Ungariei. Apoi, antirevoluționarii au afirmat pe diferite căi de comunicare că operațiunea „Trandafirul”, devenită operațiunea „Vama”, ar fi cuprins printre cele 43 de trupuri neînsuflețite un număr de 8, a căror identitate nu se cunoștea. Aceștia ar fi putut fi agenți străini. De necrezut.  După aderarea la Uniunea Europeană aceasta a devenit, în viziunea lor „dușmanul” care trebuie arătat cu degetul, care nu vrea binele țării noastre, ba chiar ne vrea în genunchi.

Revoluția Română din Decembrie 1989 nu a reușit, din păcate, să schimbe radical fața României datorită antirevoluției, care a funcționat paralel cu revoluția, după regula un pas înainte, zece înapoi.

Dr. Gheorghe Firczak